Concursuri, multe ateliere pentru copii, teatru gastronomic, concert, ședințe de Zumba și multe activități educative, cognitive și gustoase – toate vă așteaptă la Festivalul Mai Dulce, duminică, 25 mai. Costumează-ți familia și vino la unicul festival de tradiții culinare din Moldova – Mai Dulce.

Sărbătoarea tradițiilor dulci va demara la orele 11:00, pentru ca la miezul zilei, juriul concursului Cireașa de pe Tort să-și înceapă activitatea. Copiii vor avea parte de concursuri ale desenelor pe asfalt, de mâncat tort la viteză sau de face-painting. Mai multe centre educative și creative din capitală organizează pentru cei mici ateliere de creație și dezvoltare cu premii valoroase, printre care și o foaie de odihnă la o tabără de vară.

 Mai dulce

Mai Dulce va avea anul aceste două platouri importante de activitate: Scena, pe care vor urca interpreți de toate vârstele și Teatrul Gastronomic „Bucătăria celor Cinci Inimioare”, cu cele mai faine secrete din rețetele tradiționale românești. Artiștii autohtoni au pregătit, alături de copiii lor un recital de poezie românească din copilăria lor. Dara, Adrian Ursu, Cristina Scarlat, Tania Cerga, Pasha Parfeny, dar și alții, acompaniați de Postoroncă Band vă vor încânta prin cântecele copilăriei noastre.

 Viorel Burlacu

Copilași talentați din studioul vocal-coregrafic „DoReMi Show”, din ansamblurile Liceului Teoretic Gh. Asachi, din studioul LolyPops și din Centrul Republican pentru Copii și Tineret Artico vor evolua pe scenă. Caloriile acumulate din prăjiturile consumate la Festival vor putea fi arse pe loc prin câteva sesiuni fierbinți de Kangoo Jumps, Zumba și Shaping cu instructori profesioniști.

 mai dulce

Festivalul gastronomiei tradiționale dulci „Mai Dulce” este a la doua ediție și speră mult ca din generozitatea sponsorilor și a vizitatorilor să adune suficienți bani pentru procurarea unui instrument muzical, oferit cu drag unui copil talentat pe nume Artion Nedelschi. Evenimentul este organizat de echipa Klumea, la inițiativa Natei Albot.

Mai dulce

Biletele pentru eveniment pot fi achiziționate acum online de pe iTicket.md. În ziua evenimentului acestea vor costa cu cinci lei mai mult.