Peste șase mii de oameni au venit la un concert în aer liber dedicat celor 80 de ani ai maestrului Eugen Doga. Spectacolul a avut loc aseară, la Teatrul Verde din Capitală şi a adunat 160 de artişti de muzică uşoară şi clasică.

Pe scenă au urcat mai mulți soliști ai Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”, dar și interpreți de muzică uşoară, precum Tania Cerga, Iurie Sadovnic și formația „Akord”. Concertul a adunat mii de spectatori din diferite colțuri ale țării. În pofida vremii reci, oamenii au stat până la finalul concertului. Eugen Doga spune că publicul numeros este cea mai mai recunoaştere a muncii sale.

„Este publicul nostru, al meu. Sper că va rezista până la sfârşit, pentru că pentru mine este important nu doar de a cuceri publicul, dar de a-l păstra. Aici a fost la mine, am înţeles acum că am vorbit cu directorul parcului că, aproape 50 de ani în urmă a fost primul concert al meu aici. Ziua, cu orchestra Radio, lume puţină era atunci, la început”, a comunicat compozitorul, Eugen Doga.

Oaspeții au avut posibilitatea să cumpere un album cu cele mai cunoscute piese ale lui Eugen Doga.

Vedeți reportajul realizat de Canal 2: canal2.md

Distribuie articolul: