A descoperit machiajul din simplă curiozitate și vrând să-și petreacă util una dintre vacanțele studențești. Astfel, un hobby din copilărie a devenit ocupație zilnică, iar profesia studiată la facultate a trecut pe planul doi. Lucia Stratan, machioză și director la salonul de înfrumusețare “Genial Style” își aminteșete cum desena în copilărie pe foaie, iar acum picteză fețele clientelor sale. Ce sfaturi are Lucia pentru femeile de toate vârstele ne spune în interviul de mai jos.

Totul a pornit de la un desen din copilărie

Luciei i-au plăcut culorile din totdeauna, iar pasiunea din copilărie s-a transformat, în anii studeției într-o aventură care avea să devină scop în viață. “Pasiunea pentru machiaj, culori, combinații era prezentă încă din copilărie, atunci când îmi plăcea foarte mult să desenez. În primul an de facultate, ca să petrec util și plăcut vacanța de vară, am mers împreună cu o prietenă să facem cursuri de machiaj. Așa a pornit totul: făceam machiaje prietenelor mele, mie, apoi prin recomandare eram deja invitată la cliente acasă, pentru machiaje de ocazie. După absolvire mi-am dat seama că pasiunea a devenit profesie din care îmi câștig existența, iar facultatea absolvită la ASEM va trece sigur pe planul doi. Ca să nu o neglijez, am decis să utilizez cunoștințele acumulate într-un business. Astfel am deschis un salon care presta servicii de machiaj, manechiură și masaj. De atunci combin culorile pe fețele oamenilor cu multă plăcere și profesionalism”, ne-a declarat Lucia.

 

“În mine luptă micul lider cu marele creator”

„Cel mai plăcut în această profesie este să vezi reacția clientului la finalul machiajului. De obicei e mare mirarea și foarte plăcută surprinderea unei imagini diferite decât cea cu care s-a obișnuit femeia care vine în fotoliul de machiaj. Mă bucur că am avut doar reacții pozitive și de încântare”, ne povestește machioza. Lucia se pare că e născută să creeze, dar și să guverneze: îi place să picteze pe fețe, dar și să-și administreze afacerea, ambele reușindu-i cu succes. “Am două forțe care luptă în mine: sunt, încă din copilărie, un mic lider care trebuia să se realizeze cumva, tot așa cum creativitatea mea trebuia așternută pe ceva. De la un cabinet cosmetologic, unde făceam machiaj, manechiură, lucru care a evoluat într-un salon cu acte în regulă – afacere care îmi aparține, unde lucrez și pe care doresc să o mai dezvolt”, zice Lucia.

Primul machiaj este ca prima întâlnire

Directoarea salonului de înfrumusețare ‘Genial Style’ ne spune că a avut multe de înfruntat, odată cu deschiderea oficială a unei afaceri. “Am învățat totul singură, am plătit scump fiecare greșeală, am construit totul prin experiență și curaj, cu mulți nervi pierduți, greble călcate și multe dureri de cap. Cert e că acum am ceea ce nu-mi poate fura nimeni – am experiența! Să fi știut că voi avea atâtea investiții și dureri de cap, cred că nu mă apucam de afaceri”, recunoaște eroina noastră. Acum Lucia nu face diferență între un client care vine la ea pentru un machiaj și altul care pășește pragul salonului ei. Primul primește un machiaj, cel de-al doilea atenție și un ceai sau o cafea. “Unica diferență… cu un client pe care-l machiez am posibilitatea să discut, deci primul machiaj e ca prima întâlnire, la care eu aflu totul despre omul din fața mea, pentru ca să-i pot face un machiaj după gustul și starea de spirit pe care o are”, ne mai zice intervievata.

Tehnica e una – clienți sunt mulți

Tot din spusele machiozei aflăm că de fapt există trei tehnici de bază în arta machiajului. Dibăcia și creativitatea cu care le aplică meșterul fac așa ca fiecare machiaj să arate diferit și să exprime o altă stare și o altă culoare. “Nu mă limitez la tehnică, pentru că uneori ideile mele nu coincid deloc cu gusturile clientului. Este foarte important ca persoana machiată să iasă mulțumită din salon și să se simtă confortabil, în pielea sa. Mă strădui mereu să nu știrbez din personalitatea omului și să-i pun în evidență ceea ce are mai frumos și trăsăturile de care e mândru”, zice Lucia. Machioza știe sigur principalul ingredient pentru reuțita în profesia aleasă de ea: “Multă rabdare. Lucrul cu oamenii cere sociabilitate, atenție, pentru că fiecare este indiviadual în felul său. Desigur, ca în orice meserie e nevoie de profesionalism, dar și de multă acuratețe. Machioza are menirea să vadă fiecare persoană ca pe o individualitate, să-i poată sublinia atuurile și ascunde micile imperfecțiuni”.

La orice vârstă, calitatea produselor trebuie să fie cea mai bună

“E inutil să le zici adolescentelor să nu se machieze – oricum o vor face! Frumusețea naturală însă e tot ce avem mai de preț, tot ce are o femeie mai frumos și trebuie să păstrece cu sfințenie. Tinerelor care deja au început să folosească diverse produse de îngrijire le-aș recomanda să folosească produse de calitate: atât pentru tratarea primară a feței cât și pentru decor. Pielea feței este cartea noastră de vizită și trebuie să beneficieze de cel mai corect tratament din partea noastră. E foarte important ca tot ceea ce folosesc, în special crema sau demachiantul, să corespundă cu vârsta și desigur să utilizeze, pentru fiacre zonă un produs calitativ: rimelul pentru ochi, fondul de ten pentru față, rujul pentru buze, etc”, recomandă machioza Lucia Stratan.

La 50 de ani vei arăta așa cum te strădui la tinerețe

Coco Chanel spunea: “La 20 de ani arătăm așa cum ne-a dat Dumnezeu, la 50 de ani așa cum am meritat”. Lucia Stratan susține că acest lucru este adevărat și e bazat pe calitatea îngrijirii, dar și pe produsele pe care le folosim în decursul anilor. “Cea mai importantă etapă din zi pentru fiecare femeie nu este jumătatea de oră de machiaj dimineața, ci demachierea completă înainte de somn, hidratarea și hrănirea tenului, pentru ca acesta să poată regenera pe timp de noapte. O cremă hidratantă sau în dependență de vârstă va fi factorul cheie. Apoi și cosmetica bună, aleasă mereu conform vârstei. Orice femeie care se respectă trebuie să pună preț pe calitatea produselor cu care se îngrijește și se înfrumusețează”, ne-a declarat machioza.

Omul trebuie să iasă de pe ușa ta mulțumit

Machiaj sau administrare, facturi sau publicitate pentru serviciile salonului, în orice activitate Lucia ține cont de corectitudinea educată încă de părinți, dar și de dăruirea pe care o faci doar atunci când munca îți place cu adevărat. “Pentru succesul unei afaceri cred că e nevoie în primul rând de muncă sirguincioasă, răbdare și insistență. Apoi, consider că o muncă făcută cu plăcere, te va mulțumi mereu și îl va petrece pe client satisfăcut pentru ceea ce a primit”, ne-a spus Lucia. Machioza se vede peste ani tot în salonul său, doar că are ambiții mai mari: “Vreau să cresc calitatea serviciilor, să lărgesc spațiul de deservire și poate și spectrul ofertei de deservire… multe îmi mai doresc, însă toate depind de mine și asta e cel mai important. Mai mulți angajați și serviciile de calitate cred că vor fi obiectivul numărul unu în următorii ani”.

Foto: Igor Vrabie

P

Distribuie articolul: