Acum, când în Moldova primăvara ne zâmbește cu mărțișoare în piept, iar tot în această perioadă cerul a căzut parcă peste Vilnius, acum este dorul de casă mai mare. Iar lituanianca Lucia Bartkiene își amintește cu drag de momentele frumoase petrecute

La început, pare contradictoriu — unde este, totuși, acasă? Acasă este în două țări: în Moldova, unde a văzut lumina zilei și în Lituania, țară în care a locuit în ultimii 30 de ani.

Imigranta dragostei

Plecată de la 17 ani din Chișinău, și-a întâlnit viitorul soț la Sankt-Petersburg, unde era studentă la Facultatea de Cinematografie și Televiziune. „Pe vremea aceea, din fiecare țară ex-sovetică, adică din renumitele 15 surori, veneau câte doi reprezentanți să studieze aici. Astfel, eu reprezentam Moldova, iar soarta a făcut ca băiatul care era venit din Lituania să-mi fie mai târziu soț.”

Nu a ajuns să profeseze în țară la noi ceea ce învățase în Rusia, fiindcă după ce absolvise universitatea a plecat în Lituania, ascultând glasul inimii.

„Prima directoare a Departamentului de Comunități Naționale de la Ministerul Culturii chiar obișnuia să spună că toți moldovenii care venise pe vremea aceea erau aici fiindcă se căsătoriseră cu lituanieni”, își amintește Lucia. ,,Ea îmi spunea că noi, cei din Republica Moldova, nu suntem într-atât de numeroși încât să ne numim minorități, dar suntem imigranții dragostei, fiindcă majoritatea co-naționalilor s-au stabilit cu traiul acolo urmând dragostea.”

Alivanca și mălaiul dulce de acasă

Este născută la Soroca și de acolo i se trage dorul de Nistru, dar și dorul de Prut. „Când spun că mi-i dor de casă, în mintea mea apare chipul blând al bunicilor.” Imaginea lor o asociază cu mălaiul dulce și cu alivanca, un desert făcut la nordul Moldovei.

Astfel, identitatea rătăcită în adolescență o regăsește cu ajutorul mâncării. „îmi amintesc de bunicii din satul Drepcăuți, Briceni, care ne făceau la sărbători aceste bucate și cu care am frapat și lituanienii.”

Uneori, își amintește cu nostalgie de clipele din Moldova și îi pare rău că viața este atât de scurtă. ,,Când ești tânăr, nu ai când să stai să reflectezi. însă cu trecerea anilor, când ești departe îți pare că acolo e cel mai cald soare, cel mai roditor pământ, nucarii sunt la Drepcăuți cei mai frumoși. Cu cât ești mai în vârstă, cu atât dorul e mai mare…”

Femeia se străduie să vină acasă cel puțin odată pe an, fiindcă aici au rămas mama și sora sa. Dar și pentru că sunt lucruri la care e greu să te adaptezi. „Vin în Moldova pentru a mă încărca de energie, fiindcă cerul în Lituania e posomorât toată iarna.”

De la povești, la jurnalism în lituaniană

Vilniusul e un oraș multicultural. Cum a venit aici a urmat cursuri de limba lituaniană. „Primele cărți citite în această limbă au fost cele de povești, fiindcă băiatul meu era mic și trebuia să-i citesc.”

A lucrat o vreme la o televiziune regională, apoi a avut marele noroc să fie angajată la televiziunea națională. Aici a activat ca administrator, ca redactor, apoi ca jurnalist în limba rusă pentru rușii din această regiune.

„Învățând foarte bine limba lituaniană, mi s-a propus să fac o emisiune pentru comunitățile naționale.” Timp de treisprezece ani, Lucia a fost gazda acestei emisiuni, vorbind cu alte minorități. „Scopul era să le arăt balticilor cât de frumoase sunt obiceiurile altor popoare, aducând tradiții și ritualuri specifice fiecărei nații.”

Moldovenii sunt deștepți, dar nu știu să se promoveze

Nu este modestă și recunoaște că frumusețea a ajutat-o să se realizeze: „Prima oară când te întîlnești cu un om, te uiți în ochii lui, după aceea vorbind înțelegi ce reprezintă.” Dorește să îi ajute pe toți moldovenii care sunt la răscruce de drum acolo.

Este mândră de ei, spunând că sunt foarte capabili, dar două lucruri îi împiedică în drumul lor: modestia și lipsa de curaj. „Studenții noștri care studiază aici învață foarte bine, dar nu se pricep să se promoveze. Numai la Klaipiz sunt 37 de studenți moldoveni. întrebați-i, care din ei doresc să se întoarcă în Moldova? Puțini dintre ei ar răspunde pozitiv.”

Mărțișoare în pieptul lituanienilor

începutul primăverii e cea mai frumoasă perioadă, fiindcă e întâlnesc toți moldovenii la zilele mărțișorului. „Ne întâlnim și la Paște, și la Crăciun, și la Ziua Independenței, dar de Mărțișor ne trezim cu toți la viață. Anul acesta avem un program interesant și, desigur, invitați din Moldova — un grup de copii de la liceul Ștefan cel Mare din Chișinău, ansamblul „Balada”.

în plus, nu pot lipsi nici mărțișoarele. „Vom avea 150 de exponate de mărțișoare. I-am învățat și pe străini despre semnificația acestui simbol al primăverii.”

Lucia spune că și lituanienii care sunt invitați la zilele Mărțișorului poartă aceste simboluri. „Le-am spus despre legenda Mărțișorului, care trebuie purtat la inimă toată luna martie, iar la sfârșitul ei, firele de ață roșie și albă se atârnă într-un pom roditor, pentru a avea noroc tot anul. De fapt, această sărbătoare a noastră coincide cu sărbătoarea Sfântului Cazimir, la 4 martie. în ziua asta, aici se face iarmarocul primăverii.”

S-a gândit să lucreze tot pentru noi

Din cauza recesiunii economice, emisiunea la care lucra moldoveanca noastră nu mai este difuzată. Așa că a decis să se reprofileze. Acum, Lucia studiază istoria Lituaniei pentru a fi licențiată ca ghid.

„Avem foarte mulți vizitatori în Vilnius, atât din România, cât și din Moldova. Mi-am zis: de ce să nu audă moldovenii care vin aici istoria Lituaniei în limba română?”

A fost ajutată să exploreze acest nou tărâm tot de un moldovean. „Cu ajutorul lui Ipolit Leca, originar din satul Oxentea, raionul Dubăsari, care lucrează și el ca ghid, am fost și eu sfătuită să urmez această cale. în așa fel, sunt mai aproape de moldoveni.

Așa că vara aceasta va fi interesantă pentru Lucia, fiindcă va face ca vacanțele moldovenilor petrecute în Vilnius să fie scăldate în dulcele grai românesc.

Distribuie articolul: