O autoritate fără fiţe de conducător. Aceasta a fost prima impresie în contactul cu Loretta Handrabura, Viceministra Educaţiei. Am găsit-o în biroul ei de la etajul patru al Casei Guvernului, înconjurată de dosare, procese verbale şi alte date statistice. Neavând un asistent, zice că, uneori, este nevoită să raspundă la toate cele trei telefoane din birou, care sună concomitent. Am întrebat-o dacă acest peisaj este unul firesc, sau am prins-o noi într-o perioada mai agitată. “Intensitatea agendei mele poate lua diferite turaţii în fiecare zi, dar nu se diminuează de la o zi la alta”, a răspuns ea.

“Nu m-am gândit niciodată ca aş putea fi viceministră”

“Când eram prin clasa a opta, bunica mea a fost la un călugăr care mi-a citit în carte. Din tot ce mi-a ghicit atunci, am reţinut doar două lucruri: că mă voi căsători târziu, fapt care, cred, m-a şi montat să nu fac o problemă din faptul că nu m-am căsătorit la 20 de ani, dar şi că voi ajunge om mare.”

Peste ani, „funcţia mare” la care se referea călugărul a venit în mod firesc. Atunci a gândit la calm şi a analizat bine domeniul în care avea să se implice. “Reacţia mea de moment nu a fost una de euforie, ci, mai degrabă, una cu multe semne de întrebare. Eram conştientă că nu cunosc multe lucruri din interior, şi asta m-a făcut să reflectez dacă voi putea face faţă lucrurilor.”

„Simt că pierd contactul cu realitatea de dincolo de minister”

Odată venită în minister, Loretta Handrabura spune că o zi din viaţa ei este foarte seacă comparativ cu cea a altor persoane. “Cu regret, programarea pe care mi-o fac la sfârşitul fiecărei săptămâni de a merge la sală, la înot sau de a mă întâlni cu prietenii ramâne pe planul doi. Mă bucur că ei sunt înţelegători, dar ştiu că nu e corect să las viaţa personală pe planul doi şi să mă învârt pe aceeaşi axă: casă-minister. Dimineaţa, la 7.50, să vin la servici şi să plec acasă la opt sau zece unde mă aşteaptă mapele de lucru lăsate de aseară pe noptieră”.

Despre frigider şi borşul cu carne

Nici sfârşiturile de săptămână nu sunt mai relaxante. „Foarte rar se întâmplă să am o zi de weekend doar pentru mine. Din cauza asta, de cele mai dese ori, frigiderul meu este în greva foamei, or nici la piaţă nu reuşesc să ajung. Acum, de exemplu, iarăşi îmi lipsesc fructele din frigider. Mă salvează ceaiul şi cafeaua, nici timp pentru gătit nu mai am. Ultimul borş cu carne l-am făcut sâmbăta trecută. Cred că doar pentru că nu am o familie îmi permit această abordare. În caz contrar, ar fi o obligaţie impusă”

Despre bărbaţi adevăraţi şi pretinşi cavaleri

Loretta Handrabura este necăsătorită şi vorbeşte deschis despre asta. Spune, glumind, că probabil cerul nu a aranjat stelele în aşa fel încât ea să-şi poată găsi persoana cu care ar fi vrut să întemeieze o familie.
„Eu am nevoie de o persoana inteligentă alături, stapân pe sine şi cu respect faţă de femeia din preajmă. În Moldova avem aşa bărbaţi, şi de ei se bucură nişte soţii. Avem, însă, şi foarte mulţi pretinşi cavaleri, cu o abordare patriarhală de exploatare şi supunere a fiinţei din preajmă, de parcă ea ar fi obiectul său de lux şi nu fiinţa cu care este în raport de respect reciproc. Eu vreau să vin acasă şi să găsesc o fiinţă caldă, care să mă spijine, dar nu una care să-mi dicteze care este locul meu.”

Ce nu ştim noi despre Loretta Handrabura?

“Loretta Handrabura are şi ea incertitudini. Este şi ea pesimistă atunci când vede că lucrurile în sistem nu reuşesc. Eu sunt sensibilă la multe capitole, şi nu pot trece indiferentă peste o vorbă sau un comentariu rău intenţionat. Zilele trecute, de exemplu, am avut şi o stare de pustiu, de singurătate. Şi m-a mirat că acelaşi lucru il simt şi alţi colegi din Guvern, care la fel nu au familii. Admit, însă, şi faptul că uneori prea mult gândesc asupra unor lucruri, şi nu le pot lua aşa cum sunt. Cred că noi înşişi dăm substanţă şi culoare vieţii, iar eu ştiu că aş putea da o altă culoare vieţii mele, dar asta nu depinde numai de mine.”

Distribuie articolul: