La 10 iunie, a fost ziua de naștere nu doar a solistului 3 Sud Est, Viorel Șipoș. Tot ieri, a fost omagiată și cântăreața română Loredana Groza. Vedeta a împlinit vârsta de 45 de ani și a fost bucurată cu o mulțime de surprize. Una dintre ele, a venit din partea poetului Vasile Groza, tatăl artistei.

Iubitei mele fiice, Loredana

DE ZIUA TA

De ziua ta, prințesa mea divină,
Scăldatu-sau și stelele, și luna, și pământul
În baia dumnezeie de lumină
Și te-a primit cu brațele deschise universul.

Nimic nu este și n-a fost întâmplător
Porunca ce-a fost dată, fost-a și-mplinită
Era nevoie de tine, cum apa de izvor,
De tot ce te-nconjoară să fii mereu iubită,
Să strălucesti cum steaua ta pe cer, acum și-n viitor” – aceasta e poezia pe care Vasile Groza i-a dedicat-o fiicei sale, la a 45-a aniversare, distribuind pe internet și o fotografie a vedetei. Loredana nu trădează deloc vârsta pe care a împlinit-o, pentru că practică sportul și se alimentează sănătos.

Dar poezia nu a fost unica surpriză care i s-a făcut Loredanei ieri. Aceasta a mai primit în dar și un tort personalizat, proveniența căruia a rămas în taină. „Pentru că ieri am fost răsfățată cu urări, cadouri și flori, astăzi vreau să vă fac și eu câteva surprize. Prima dintre ele este pentru cel care va ghici primul de la cine am primit tortul de mai jos. Am pregătit un cadou special, personalizat. P.S.: Tortul a fost delicios, mulțumesc!!!”, spune astăzi, Loredana.

Fanii presupun că decorul tortului ar trăda un brand de cosmetice, imaginea căruia a fost reprezentată de Loredana Groza.

Foto: Facebook

Distribuie articolul: