Este o femeie curajoasă. De data aceasta cu mai puține emoții, Lilia Ojovan a decis să organizeze cel de-al doilea seminar motivațional din cariera sa. „Nu sunt trainer și nici nu am un doctorat în dezvoltare personală, dar sunt un om care iubește, simte și își trăiește visele”, a mărturisit Lilia, înainte să dezvăluie din ce e compus „Curajul de a fi tu însuți”. A avut-o aproape pe mama, pe Călin și micuța Amelie, dar și o mulțime de alți oameni apropiați și prieteni. Din ce ingrediente este compus curajul acestei femei, vă spunem mai jos.

Am învățat că a fi curajos, înseamnă a trăi cu inima, iar să trăiești cu inima înseamnă să găsești sensul în viață. Cum poți deveni curajos? Folosește afirmații pozitive și cuvinte care evocă putere și succes; redirecționează-ți gândurile; spune DA tuturor ofertelor din viața ta; nu rămâne în zona de confort; nu judeca oamenii și tratează-i ca atare; nu mai eticheta pe nimeni.

Mulți oameni se miră atunci când mă văd la Piața Centrală. De fapt, eu trăiesc o viață normală. La ce am ajuns eu, nu uit de mine, cea de jos. Icar a căzut, pentru că i s-au topit aripile. Știu că în viață totul vine și pleacă. Mulți oameni vor putere, dar puterea adevărată este să-i faci pe alți oameni puternici.

N-am vrut să-mi botez copilul, pentru că am vrut ca ea să-și facă alegerile în viață, însă până la urmă am botezat-o, pentru că insista bunica. Copilul trebuie să simtă singură în ce să creadă, să-și facă de una singură adevărul. Adevărul este undeva la mijloc.

Lilia Ojovan

Mă trezesc în fiecare zi la 5 dimineața și merg somnoroasă și cu ochii închiși la oglindă, ca să-mi spun că sunt frumoasă, deșteaptă. Să nu uitați că sufletul nostru este ca o semință care trebuie să crească. Vorbiți cât mai des cu voi. Vorbim foarte mult cu cei din jur, dar puțin cu noi înșine, însă toate răspunsurile se află în noi!

Gândiți în stil mare, deoarece succesul nu înseamnă să ai bani și faimă, ci să fii încrezător. Oamenii încrezători luminează și radiază.

Curajul de a fi tu însuți se compune din:

Curajul de a ierta. Ca să fiți împliniți spiritual, trebuie să iertați. Iertând, te menții pe frecvențele iubirii, iar dacă nu ierți, te otrăvești. Primești mai mult de la viață atunci când ierți. Copiii trebuie să apară în familii bogate spiritual și nu material: trebuie să apară la niște părinți cu multe cărți citite, care s-au săturat de distracții și vor să-și împărtășească focul emoțional cu un omuleț mic. Uneori, îmi pare rău de societatea în care trăiește fiica mea. Cereți-vă iertare de la copii voștri, pentru că așa, îi veți învăța să ierte.

Curajul de a cere iertare. Dacă vă cereți iertare, sufletul se va deschide și veți vedea mai multe uși deschise. Viața e plină de șanse, iar noi mergem prin viață ca niște cai cu ochelari pe față. Dar viața e făcută din 360 de grade și trebuie să aveți grijă de alegerile pe care le faceți.

Curajul de a avea încredere în sine. Este cea mai mare inteligență de care poate da dovadă un om. Eu îmi las fiica prin întuneric, pentru că vreau să crească încrezătoare și să nu-i fie frică de întuneric. Noi nu avem încredere în noi înșine, pentru că nu avem inteligență emoțională, pentru că ne este frică și ne îndoim. Dar dacă începi să faci ceva, capeți încredere. Sportul e cea mai bună oportunitate care vă poate oferi încredere. Când faci sport, ai și timp să comunici cu tine.

Curajul de a depăși eșecul. Nu trebuie să te dai bătut și nu trebuie să-ți cobori standardele. Dacă mă dădeam bătută și nu mergeam la Facultatea de Jurnalism din Timișoara, nu mai eram astăzi aici. Știam că este greu să crești 3 copii la sat, într-o familie în care tata muncește, dar părinții mi-au oferit toată susținerea lor. Indiferent de starea socială pe care o ai, trebuie să fii un om simplu. Nu este vorba de noroc în viață. Toată înțelepciunea noastră vine din experiențe.

Curajul de a fi adevărat. Trebuie să ai curajul să pătrunzi cât mai adânc în tine și să cauți răspunsuri la întrebări. De ce spun mereu că mă îmbrac cu haine de la second-hand? Pentru că atunci când când mint, mă împietresc. Am vrut să spun adevărul. Îmi place să fiu adevărată și să spun lucrurilor pe nume. Cu adevărul, v-am câștigat pe voi. Sunt fata care vrea să meargă pe deal cu vacil, desculță prin iarba de acasă. Sper că vă ajut să vă desfaceți aripile și sper că ofer un exemplu bun pentru fiica mea.

Lilia Ojovan

Cum să fii mereu bun, adică să fii tu însuți?

Dumnezeu nu a creat oamenii răi, pe ei i-a făcut așa societatea. Virtuțile trebuie să vă învingă viciile. Începeți să faceți sport și să vă plimbați mai des pe afară. Autoeducația trebuie să vă înlocuiască ignoranța care vă ține acolo unde sunteți acum. Convingerile de campion trebuie să vă înlocuiască gândurea de mediocru. Optimismul trebuie să vă înlocuiască pesimisml. Doar prin optimism mama mea mai poate zâmbi acum. Iubirea trebuie să vă înlocuiască frica, ura și indiferența. Cuvintele de recunoștință trebuie să vă înlocuiască reproșurile. Bucuria de zi cu zi trebuie să vă înlocuiască traumele trecutului și grijile pentru viitor.

Nu luptați împotriva cursului vieții. Acceptați realitatea și credeți că așa trebuie să fie. În afară de soțul meu, am 3 bărbați care m-au schimbat: Eliade, Dostoevski și OSHO. De la primii doi am învățat până la 25 de ani. Acum, viața mea are nevoie de OSHO”, a mărturisit Lilia Ojovan.

20150329112248

O bună parte din banii pe care i-a adunat pentru bilete, vor fi donați Inei – o mămică cu 4 copii, care nu-i mai poate vedea după ce i-a ars casa. „Vă mulțumesc că îi vom da curaj unei mame să creadă că totul va fi bine”, le-a dezvăluit prezentatoarea TV tuturor prietenilor care au asistat la cel de-al doilea seminar motivațional marca Lilu.

Distribuie articolul: