Lilia Ojovan, să am scuzare, Lilia Roșca, deja cu acte în regulă din 18 mai, a scris pe blogul său despre ziua nunții ei cu Călin Roșca. Nimic banal, nimic ordinar, o istorioară ruptă dintr-o carte de aventuri. Iată ce a trăit Lilu, în ziua în care a spus cel mai important „Da” din viața ei. „Marţi, ora 9.20, cu ochii încleiaţi de somn m-am trezit ca să mă conectez la lumea virtuală din care am evadat joi. Atunci eram Lilia Ojovan… acum sunt Lilia Roşca, cu statutul din buletin schimbat şi cu o căţuşă a dragostei pe degete. Se pot schimba foarte multe în cîteva zile.

Dimineaţa zilei de 18 mai, 2013… ziua cea mare -ora 7, trezirea dintr-un somn scurt şi fuga după ultimele cumpărături – 10 kg de cireşe ţi 6 de căpşune. După care a venit marea forfotă, încărcărcarea tuturor chichiţelor – de la fotolii, draperii, veioze pînă la danteluţă şi ace. Nu trebuia nimic uitat, c-ap ne-am ars. Subsemnaţii, Anişoara, Ninuţa şi fratele Andruşa am roit prin poieniţa de lîngă restaurant să decorăm locul în care trebuia să ne jurăm dragoste eternă. După 2 ore de transpiraţie şi nervi, cînd toate batistuţele au fost agăţate, scaunele bine poziţionate, pozele aranjate, bujorii pregătiţi în căldări nejumulţuite eu am fugit să mă transform din cenuşăreasă în zînă… ei însă au continuat, next destination – sala. Cînd am văut totul pus la punct a venit ea…

Invitata specială a nunţii a fost ploaia… caldă care a vrut să ne spele şi pe dinauntru şi pe dinafară de toate… astfel încît să intrăm într-o altă lume curaţi ( de nevoie şi martorii au avut parte de aceiaşi soartă). Destoinici am stat în ploaie pînă cînd coafurile fetelor au ajuns căpiţe de păr năclăite cu lac, iar costumele băieţilor – lac de acumulare a apei. Ascunşi sub un arţar au tras cîte un “pidiseat de coniaciok” dintr-o tavă în care ploua cu bulbuci. Râdeam, chiueam şi ne consolam – e ploaie de vară, va trece repede. Dar am trecut noi sub ploaie, noi doi (de fapt noi trei, că şi Ea a trăit nunta asta, probabil mai intens decît părinţii ei nebuni) şi Alex, fotograful care a zis Da, la orice invitaţie deocheată. Cu o umbrelă pe cap ne-a urmărit pînă am ajuns în poeniţa unde peste stăpînele capre au venit să se ascundă de ploaie şi o cireadă de boi. Deci tabloul era perfect şi nu am vrut să ratăm asta. Am ridicat mîinile şi faţa în sus, am mulţumit pentru ploaie şi ne-am bucurat în iarba proaspăt adăpată. Întorşi sub adăpostul copacului am văzut cum începeau să dîrdîe de frig fetele cochetele şi am fugit cu rochia în mîinile lui Călin pe terasa restaurantului acolo unde de nevoie am mutat scena acţiunii.

 

Cînd am văzut imaginile de la înregistrarea căsătoriei am rămas mască… din creţii gingaşi făcuţi de Emilian Creţu a rămas chestia aia diformă pe cap…Dar nu contează aspectul, contează conţinutul, iar acesta a fost dragostea şi fericirea. Am spus cel mai important Da din viaţa noastră înconjuraţi de oamenii dragi, care au bocit mai mult decît la telenovele (de fapt viaţa bate filmul). Aveam cîte o verighetă pe mînă şi un stomac gol, care îi acoperea muzica cvartetului. Amîndoi nu mîncasem nimic de dimineaţă, iar în toată alergătura şi apă am uitat să bem, aşa că atunci cînd ne-am pomenit în faţa mesei doldora cu mîncare… parcă am ajuns în rai. Şi dăi bataie repejor, că am fost atenţionaţi de către foşti miri – voi nu o să reuşiţi să mîncaţi nimic. Numai am luat 2 îmbucături… trebuie de sărit de făcut chef la oaspeţi, l-am apucat de mînă pe conu mire şi pe naşi şi le-am zis – am de hrănit cea mai importantă fiinţă de la nunta noastră, cea care s-a ascuns binişor sub rochie dar care are nevoie de hrană şi atenţie. Pospăită (satifăcută din punct de vedere gastronomic, vorbă de la nord) am început să realizez că stau la masa mare, că sunt îmbrăcată în rochie de mireasă şi că asta e nunta noastră.

 

Apropo de rochie, era ying şi yang. Albă sus, neagră în partea de jos şi foarte grea, îmbibată cu apa din cer şi noroiul de pe pămînt. Am luat-o pe Ninuţa şi în baia hotelului am început bolişaia stirka. Mare… pentru că poalele orchiei nu se mai terminau de spălat. 10 metri de material de curăţit nu e o treabă atît de simplă, mai ales atunci cînd vine mirele şi te întreabă mai aveţi? Prima probă am trecut-o cu brio, inevitabil însă urmează călcatul. Aici în ajutor ne-a sărit ditamai designerul de la Timişoara, verişoara mea Rodica. Pe rînd au venit mama, bunica, mătuşa şi parcă înţelese ne-au zis – tăiaţi-o. Le-am ascultat pe jumătate şi soarta fustei din interior a fost crudă… a fost sacrificată cu vreo 5 centimetri.

Am revenit pe ringul de dans, acolo unde totul era pregătit pentru primul dans. Recuzitele- cercul, măturile şi puterea le aveam la noi şi după 4 repetiţii am dat examenul în faţa invitaţilor.

Am făcut-o şi pe asta domnule Roşca, am dansat la nunta noastră.

Sunt prea multe de spus şi de împărtăşit. Dar s-a făcut ora 10.00 şi trebuie să luăm micul dejun. Eu aş mai răbda dar … nu pot fi egoistă. Am încălecat pe şa şi vă spun că povestea va continua.”, scrie Lilia Roșca, pe blogul său.

sursa: liliaojovan.com
sursa foto:  wedding.iordache.com

Distribuie articolul: