Atunci când a apărut în bloggingul moldovenesc toți ziceau că e căzută de undeva, însă toți o citeau cu nesaț și știau de „Soacra Mică”. Mai târziu, când „Soacra” s-a plictisit de anonimat, și-a dat arama pe față și cheamă inspirația doar vinerea. Am aflat de curând și de ce, în celelalte zile din săptămână scria „Regina Nopții”. Care a fost „preludiul” acestui roman, cum să te afirmi ca scriitoare în Moldova și când apare o nouă carte, aflăm de la Lilia Calancea.

Atunci când a apărut în bloggingul moldovenesc toți ziceau că e căzută de undeva, însă toți o citeau cu nesaț și știau de „Soacra Mică”. Mai târziu, când „Soacra” s-a plictisit de anonimat, și-a dat arama pe față și cheamă inspirația doar vinerea. Am aflat de curând și de ce, în celelalte zile din săptămână scria „Regina Nopții”. Care a fost „preludiul” acestui roman, cum să te afirmi ca scriitoare în Moldova și când apare o nouă carte, aflăm de la Lilia Calancea.

Cum devii un scriitor? Am observat că o bună parte de scriitori au făcut facultatea de jurnalism, litere, istorie etc. Tu ce studii ai?

În a 8-a și a 9-a (‘89-‘90) am studiat într-o clasă cu profil umanistic, în care pe zi aveam cel puțin 2-3 lecții de română și una de literatură română. Știam pe de rost pagini întregi din Eminescu, Druță, Slavici, Sadoveanu, Barbu Delavrancea etc. Profesoara de atunci, Doamna Veronica Rotaru, a stors toată seva din noi cu „eu vreau să aveți simțul limbii”.
O altă etapă în construcția mea ca om de litere au fost studiile la colegiul pedagogic «Alexei Mateevici» din Chișinău, pe care îl numesc școala vieții. Multe texte de pe blogul vechi au fost inspirate direct sau indirect din relația mea cu colegele, pofesorii (geniali) și copiii din școlile și liceele în care am făcut practica pedagogică timp de 5 ani de zile. Copiii din RM sunt izvor de inspirație pentru mulți scriitori, ceea ce explică numărul mare de scriitori pentru copii în Moldova.
Primele revelații despre scris ca stil le-am avut la orele de traducere literară de la ULIM, pe care le făceam cu Doamna Ana Guțu. Îmi amintesc cum la o oră aveam de tradus un pasaj din Guy de Maupassant în română. Eram vreo 12 studenți în grupă și toate 12 traduceri au fost diferite. Nu ca sens, firește, ci ca fel de exprimare și stil. Oare nu e fantastic când cu un singur dicționar poți realiza 12 variante de traducere ? E cel mai concludent exemplu că fiecare om e un univers aparte, simte și vede lucrurile în felul său irepetabil.

Ce sfaturi ai da unei persoane care visează să devină scriitor ?
Să nu poată trăi fără lectură. E adevărat că atunci când citești cărți bune și excepționale îți zici : „Stai că eu niciodată nu voi putea scrie atât de bine, nici nu mă apuc”. Dar faza asta trece cu timpul, când înțelegi un lucru: nu e nimic nou sub soarele literaturii, însă există ceva care contează enorm – stilul – felul tău unic de a traduce în cuvinte ideile, lucrurile, trăirile, sentimentele. Pentru a elabora propriul stil și vocabular e nevoie de tone de lectură. Al doilea sfat ar fi: să se înscrie la ateliere de scriere creativă, deși nu știu dacă există așa ceva în RM. Eu am urmat la Bruxelles câteva și recunosc că mi-au fost de mare folos.

 

Care sunt cele mai grele momente prin care trece un scriitor până ajunge la prima sa lansare de carte?
În general, cel mai greu e să poți depăși momentele în care scade încrederea în tine. Există etape în creație când ai nevoie de mai multă încurajare decât de obicei. Prima persoană importantă în viața unui scriitor este cea lângă care trăiește, pentru că un om care scrie are un ritm de viață diferit de o persoană cu program fix. În cazul meu, anume soțul mi-a creat condițiile de scris, pentru că el vede cum eu ard când scriu, cum sunt fericită când scriu. Un om care vrea să scrie, dar nu are condiții, e profund nefericit, pentru că îl macină necontenit frustrarea, ceea ce ar putea duce chiar la degradări psihice. A două sursă de încurajare reprezintă cititorii. Ecourile calde care continuă să vina după romanul „Regina nopții” mă însuflețesc pentru o nouă experiență literară. Începi să te simți scriitor atunci când oamenii îți spun că așteaptă cu nerăbdare următoarea carte.

De ce există atât de puțini scriitori debutanți în RM (comparativ cu alte țări)?
Sunt autori care scriu bine, dar așa și nu ajung să fie publicați. Probabil că încă multe edituri se tem să-și asume un risc cu debutanții. Poate au dreptate, poate nu, deși eu consider că nu poți face un pronostic pentru o carte. De fapt, ar exista o modalitate – să studiezi atent ce caută cititorul. Asta o poți face colaborând strâns cu bibliotecile, bunăoară. Să studiezi minuțios în fiecare an ce cărți împrumută cititorul de la bibliotecă. Într-un cuvânt, să studiezi atent cererea. Al doilea moment în explicarea numărului mic de debutanți ar fi lipsa modelelor de succes. Bunăoară, încă nu avem scriitori cu succes amețitor în RM. Nu zic de cazuri în care scriitorul devine milionar prin munca sa, ca în alte țări, dar măcar să trăiască cu demnitate din scrisul lui. Un scriitor talentat, dar sărac nu e tocmai un model de reușită în viață. Și aici se profilează un cerc vicios. Când scrisul e o activitate complementară în viața unui scriitor (pentru că un scriitor din RM încă nu-și poate permite să trăiască doar din cărțile publicate), ci doar la nivel de hobby, atunci și calitatea scrisului riscă să fie tot la nivel de hobby.

Cum trebuie să fie un roman că să devină unul de succes în RM ?
Probabil că trebuie să fie un roman de dragoste; autorul să fie un excelent povestitor, să scrie într-o română simplă, dar savuroasă. Asta, după părerea mea, e primul lot obligatoriu pentru succes. Urmează partea a doua, care e și cea mai importantă, implicând o strategie inteligentă de promovare. Îmi pare că în RM încă încă nu există tehnici bine gândite de promovare a cărții, iar cea mai bună promovare rămâne moartea autorului, din păcate. Nu rareori, adevărata carieră a unui scriitor începe cu moartea lui.

E greu să scrii de la distanță, pentru un public cu care mai rar interacționezi? Cum știi ce vrea el?
Pentru mine nu e greu și cred că e mare păcat când un scriitor nu are timp să interacționeze cu publicul său. Măcar din când în când. Oamenii, de regulă, nu vor mult : doar un pic de atenție și dragoste. Eu sunt în primul rând un cititor, apoi autor, așadar, știu ce așteaptă un cititor de la mine.

Unde se termină un roman și începe autobiografia, sau invers? Cum ar trebui să fie corect?
În orice roman autorul povestește și despre sine. Unde și când a înserat un episod din existența lui o știe doar el. Uneori o mai poate face și cu subconștientul. Deasemenea, autorul e capabil să între în pielea a câtorva personaje odată și să lase în fiecare personaj (masculin sau feminin) câte o bucată din viața lui trăită. Un bun scriitor, de obicei, are un simț de empatie ieșit din comun. Are intuiție bună și o capacitate excelentă de înțelegere. Prinde îndată fiorul pe care alți oameni îl vor simți abia peste câteva zile, luni, ani sau … niciodată.

Când vine următoarea carte semnată de Lilia Calancea?
E abia la primele faze de concepere și de documentare. Povestea e conturată, decorul e ales, personajele încep să discute în capul meu. Materializarea însă va începe probabil în câteva săptămâini și poate va dura luni sau ani de zile. Depinde de inspirație și împrejurări.

Distribuie articolul: