După ce ne-a lăsat surprinși, la Eurovisionul de primăvara trecută, cu dubla sa evoluție, Lidia Isac nu a mai stat locului nicio secundă! Tânăra interpretă a adus acasă laurii victoriei de la concursuri muzicale internaționale, iar de ceva timp, cucerește spațiul virtual cu o serie de cover-uri de excepție, înregistrate în studio. Cei care o ascultă, spun că vocea sa și cea a lui Céline Dion seamănă foarte mult. Pe bună dreptate, pentru că Lidia muncește zilnic și dacă și-a propus să atingă un rezultat, îl atinge. E cântăreața cu studii în Jurnalism și o pasiune aparte pentru sport, care îi furnizează energie și fericire. Am descusut-o de secrete și am rămas surprinși să descoperim o fată care își pune prioritățile foarte atent pe cântar!


Lidia, au trecut luni bune de la ediția dn acest an a Eurovisionului și a început sezonul show-urilor de talente. Te-ai gândit să încerci și această cale, pentru a cuceri simpatia publicului?

Am avut astfel de gânduri și am încercat, dar nu e atât de cinstit cum pare pe ecrane. În primul rând, nu ți se permite să-ți alegi piesa pe care o vrei. Așa a fost în cazul meu. Pe viitor, numaidecât voi încerca și această cale de promovare. Dacă îmi pun ca scop, obțin ceea ce vreau.

Recent, publicul a rămas pur și simplu încântat de coverurile pentru piese străine, care au ajuns în spațiul virtual. A cui a fost această idee?

A fost o idee comună a mea și a producătorului Serghei Orlov. Anul acesta el a venit cu inițiativa să particip la câteva concursuri vocale internaționale, unde am și interpretat unele dintre cover-uri. La concursul „Baltic Superstars” din Sankt-Petersburg am luat Grand Prix, iar la concursul „MakinAsia”, din Kyrgyzstan, locul I.


Prin ce te inspiră Céline Dion și ce alte nume sonore îți dau aripi?

Céline Dion e o artistă desăvârșită și iși dirijează vocea extraordinar. Am ce învăța de la ea. În plus, de multe ori mi s-a spus că vocea mea se aseamănă cu a ei. Asta și m-a motivat să fac cover-ul. Mă inspiră nume consacrate ca: Michael Jackson, Whitney Houston, Stevie Wonder, iar din generația tânără: Adele, Jessie J, John Legend, Ariana Grande, fiindcă au o tehnică vocală complicată și neordinară, un simț al muzicii deosebit.

Dacă ar fi să alegi între o carieră de succes în jurnalism și în muzică, pentru care dintre ele ai opta? Va fi destul de greu să le îmbini.

Pentru mine, muzica a fost și este pe prim-plan, dar după ce am absolvit liceul, tatăl meu a dorit să am o profesie stabilă și vroia să merg la studii la Facultatea de Finanțe și Bănci. Acest domeniu îmi era absolut străin și am decis să aleg jurnalismul ca și compromis. Jurnalismul este o profesie creativă, care, în prezent, mă ajută și în ale muzicii.

Pentru că fiecare femeie ascunde o formulă a frumuseții, ce ingrediente ascunde frumusețea ta? Ce tipuri de sport practici și care e cel mai mare canon alimentar al tău?

Eu nu am nicio formulă, mă simt perfect în pielea mea. Fac fitness de trei ori pe săptămână ca să am energie și un plus de endorfine.

Nu am niciun canon alimentar, îmi place să mănânc mult și bine și încerc să evit fast food-ul.

Lidia!

Cine sunt oamenii care te ajută să afișezi mereu o imagine sclipitoare?

Un zâmbet sincer este cel mai frumos accesoriu al unei femei și respectiv, prietenii, cei apropiați, muzica mă fac să mă simt bine și să radiez.

Fiecare artist vine în lume cu un mesaj pe care vrea să-l transmită mai departe. Care e mesajul Lidiei Isac?

Am un tatuaj pe mână – „Carpe Diem”, ceea ce înseamnă „Trăiește clipa”. Acesta e mesajul meu atât pe scenă, cât și în viață. Fie sunt momente de bucurie, tristețe sau orice altă emoție,  acestea trebuie savurate din plin și asta încerc să redau prin muzică.

Cum văd tinerii artiști criza prin care trece acum Republica Moldova? Se resimte această criză și în industria muzicii?

Obiectiv vorbind, Republica Moldova e într-o criză continuă de zeci de ani. Pe plan cotidian, mă afectează ca și pe oricare cetățean al țării, dar paradoxul e că în perioade dificile, oamenii cu atât mai mult doresc emoții pozitive, iar arta și muzica îi ajută în acest sens.

Lidia2

Prin ce te-a marcat anul 2015 și ce proiecte intenționezi să realizezi până la stârșit de an?

În primul rând, am fost în Austria, la Eurovision, în calitate de jurnalist. Această experiență m-a făcut să înțeleg mai bine concursul de după culise. Am progresat în domeniul vocal, am învățat tehnici noi care m-au ajutat să câștig concursuri internațioale.

Și, în cele din urmă, am absolvit universitatea și îmi continui studiile la masterat în domeniul Relațiilor Publice.

Până la finele anului, voi inregistra o piesă nouă cu un compozitor și interpret din SUA, absolvent al uneia dintre cele mai prestigioase instituții muzicale din lume – „Berklee College of Music”.

În cadrul proiectului „Glam Girls”, voi lansa un cântec în limba română. Eurovisionul este și el pe lista planurilor.

Îți mulțumim pentru că ai acceptat provocarea noastră. Să ai parte de mult succes!

Foto: Arhiva personală, serviciul de presă