Irina Corobcă a început să brodeze pe ascuns. Astăzi ea brodează cu ajutorul unor ochelari speciali, având o colecţie de peste 100 de lucrări realizate. Este mereu pusă pe treabă, iar dizabilitatea vizuală nu o împiedică să gestioneze un salon de masaj, să facă masteratul în psihologie şi să viseze la o afacere din brodat. „… am început să brodez pe ascuns”
Curajoasă, ambiţioasă şi deosebit de talentată – astfel am cunoscut-o pe Irina, o fată care a reuşit să atingă performanţe înalte, în pofida dizabilităţii de vedere. A descoperit pasiunea pentru broderie încă din copilărie şi deja a reuşit să adune o colecţie de peste 100 de lucrări realizate de mâna ei.
„Am început să brodez de la 7-8 ani. Fiind copil, le vedeam pe verişoarele mele brodând şi îmi doream şi eu foarte mult să fac acest lucru, însă mama îmi interzicea, de teama să nu-mi fie afectată vederea. Totuşi m-am ambiţionat şi am început să brodez pe ascuns”.
Irina a deprins arta brodatului singură, fiind un autodidact convins: „Nu am urmat niciodată cursuri, am învăţat totul individual, inspirându-mă din reviste de specialitate, internet şi de la o bătrânică din sat, care practică de mulţi ani brodatul şi are multă experienţă”. Irina brodează peisaje din natură, icoane, ba chiar şi ii. Tânăra de 24 de ani recunoaşte că îi place nespus de mult brodatul, iar dizabilitatea vizuală nu a determinat-o să renunţe la pasiune.

Diploma de psiholog şi dorinţa de a-i ajuta pe alţii
Irina mai face şi studii. Pentru că îi place să comunice cu oamenii, să-i cunoască şi să-i înţeleagă, a ales meseria de psiholog. „Am absolvit facultatea de psihologie, iar acum sunt masterandă şi mi-aş dori să mă realizez în plan profesional în calitate de psiholog. Îmi place să ajut oamenii, să pătrund în universul lor interior, de asta am ales acest domeniu”, recunoaşte Irina.

Planuri de viitor
Este mereu pusă pe treabă, are planuri mari şi multe idei. Recent a câştigat un mic grant care i-a permis să deschidă un salon de masaj. Pe viitor, Irina doreşte să-şi facă o afacere din brodat. Şi nu se opreşte aici. În colaborare cu un centru pentru persoane cu deficienţe vizuale, planifică deschiderea unui cerc de broderie pentru copiii cu dizabilităţi de vedere.
Irina vrea să termine cu brio masteratul şi să activeze în calitate de psiholog, pentru a ajuta oamenii să-şi înfrunte temerile şi problemele.

 

Distribuie articolul: