Relația dintre tați și fiice a cucerit oamenii în toate timpurile, mai ales acum, când aceasta poate fi imortalizată în fotografii și clipuri video. Clipul de mai jos trădează cât de mult pot fi motivate fetițele de către tații lor printr-un simplu exercițiu realizat în fața oglinzii!

Ceea ce veți vedea în continuare este un experiment social, realizat de publicația The Scene. Autorii proiectului au rugat 7 tătici să conceapă câteva fraze prin care și-ar motiva fiicele să fie frumoase, puternice, inteligente, curajoase, încrezătoare, răzbătătoare și perseverente.

Autorii au fost inspirați de acest clip, în care un tătic își ajută fiica, în fața oglinzii, să prindă la curaj și să fie motivată să înceapă cu dreptul anul de studii: „Eu sunt puternică. Eu sunt deșteaptă. Eu sunt frumoasă. Eu sunt demnă de respect. Eu sunt uimitoare”, spune tatăl, apoi fiica repetă din urma-i.

Așadar, priviți-i pe cei 7 tătici aleși să procedeze la fel cu fetițele lor. Filmul este unul emoționant, iar cei de la The Scene le recomandă internauților să îl privească având alături șervețele igienice, în caz că vor plânge:

Foto: captură video

Distribuie articolul: