Luni, 14 februarie, la ora 19.00, vă invităm la lansarea online a romanelor Internat și Anarchy in the UKR, de Serhii Jadan, apărute la Editura Cartier, în colecția Biblioteca deschisă. Evenimentul este organizat de Librăriile Cărturești și Editura Cartier.

Vor participa :

  • Ioana Gruenwald
  • Vasile Ernu
  • Maria Hoșciuc
  • Magda Grădinaru
  • Moderator: Paula Erizanu

Anarhy in the UKR (roman),  de Serhii Jadan. (Biblioteca deschisă). Traducere din ucraineană de Maria Hoșciuc. Broșată, 252 pag. Preț: 33 RON/ 139 MDL

 Internat (roman),  de Serhii Jadan. (Biblioteca deschisă). Traducere din ucraineană de Maria Hoșciuc. Broșată, 312 pag. Preț: 39 RON/ 169 MDL

 

Discuția va fi transmisă live, pe paginile facebook ale Editurii Cartier și Librăriilor Cărturești. Înregistrarea va fi disponibilă ulterior și pe canalul Editurii Cartier de pe YouTube.

„Ca persoană publică, Jadan este sexy și tare. Muzica lui e punk post-proletar, poezia lui e lirică, iar romanele amintesc de William Burroughs și beatnici, cu ocazionala intruziune a realismului magic, în stil latino-american.” (The New Yorker)

„Internat este un text gen road movie, un roman al formării ce se desfășoară pe fundalul războiului. Nu se pune însă accentul pe luptele propriu-zise, ci pe consecințele acestora: Jadan arată cum este pământul, cum sunt oamenii după ce un tanc convențional trece cu șenilele peste ei și merge mai departe. În acest sens, Internat este una dintre cele mai impresionante și mai grăitoare cărți despre războiul din Donbas. Ar putea fi comparată doar cu Ore lungi de Volodimir Rafeenko (apropo, Jadan pune acest roman în capul listei cu cele mai bune cărți despre război). Dar dacă Rafeenko atenuează cumva durerea, practicând formulele „basmului pentru adulți”, Jadan nu apelează la niciun fel de anestezic” (Aliona Kuhar)

„Jadan este un scriitor unic, apropiat de mase și, în același timp, îndrăgit de intelectuali. El combină cu abilitate simplitatea și eleganța semnificațiilor atribuite textului, semnele timpului și arhetipuri străvechi.” (Liza Novikova)

SERHII JADAN s-a născut în 1974, la Starobilsk, Ucraina, și a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii din Harkiv. În anul 1995 debutează cu volumul de poezie Generalul Iuda, urmat de Pepsi (1998). Publică apoi mai multe antologii de poezii, poeme şi povestiri: Balade de război şi reconstrucţie (2001), Maradona (2007), Etiopia (2009) şi altele. Big Mac este primul volum de proză scurtă, apărut în 2003, urmat de romanele Depeche Mode (2004), Anarchy in the UKR (2005). În 2014 a publicat antologia de nouă povestiri şi treizeci de poeme Mesopotamia. Romanul Internat apare în 2017, la Editura Meridian din Cernăuți.

Serhii Jadan a primit peste 20 de premii şi distincţii, atât în Ucraina, cât şi în străinătate. Versurile lui au fost puse pe muzică de cele mai cunoscute formaţii rock din Ucraina.

În 2017, la Editura Cartier, apare ediția română a romanului Jazz în Donbas. Urmate de Anarhy in the UKR și Internat (2021). Traducerile sunt semnate de Maria Șoșciuc.

 Carțile pot fi cumpărată în toate librăriile bune din România și Republica Moldova.

De asemenea, pot fi comandate și online:

https://carturesti.ro/carte/internat-1177543066?p=2

https://carturesti.ro/carte/anarchy-in-the-ukr-1177543006?p=1

https://cartier.md/libraria/beletristica/anarchy-in-the-ukr/

https://cartier.md/libraria/beletristica/internat/

Intră în cărți pe cartier.md

Ne găsești pe twitter la https://twitter.com/EdituraCartier și pe facebook la https://www.facebook.com/librariilecartier

Distribuie articolul: