Și-a manifestat încă de la început mândria față de originea sa, Republica Moldova, și mărturisește că a venit la X Factor pentru a face față unei provocări. Andrei Ioniță este un tânăr hotărât, dintr-o bucată, dar cu un spirit frumos și hazliu, notează Antena1.ro.

„Eu nu m-am născut dar am crescut aici, pe malul Nistrului. Sufletul meu aparține Nistrului. Îs cât nistrean, atât și moldovan”, declară Andrei Ioniță în prezentarea sa. De firea mea sunt mai rebel, nu iubesc lucrurile bătute în cuie, nu pot răbda atunci când mi se spune să fiu ca lumea. Ei cum poți să fii ca lumea atunci când lumea e „ca nelumea”? da poate eu nu vreau să fiu „ca nelumea”.

Îmi iubesc țara și îmi iubesc spiritul moldovenesc. Îmi iubesc rădăcinile și… avem noi puțin, dar avem ceva aparte. Eu cred că muzica e mult mai grea decât viața: un dinte poți să îl scoți și având inimă și neavând inimă, dar în muzică trebuie să îți cunoști ritmul inimii, trebuie să pătrunzi în ea și ea să pătrundă în tine”.

Iată prezentarea lui Andrei de la Concursul de talente vocale de peste Prut: 

„Dacă te-aș viraliza pe internet poate că țara noastră s-ar unii mai repede! Te felicit pentru patriotismul de care ai dat dovadă”, i-a explicat impresionat Horia.

„Dragul meu talentat, fantastic și mununat – ești deja viral”, i-a zis Delia cu admirație.

„Ce-ai făcut tu aici este un moment artistic, un cântec manifest! Nu e român adevărat care să te asculte și să nu vibreze!”, l-a felicitat și Ștefan. 
Andrei Ioniță a primit trei de DA pentru prestația sa, iar în final, moldovanul a declarat că le aduce data viitoare cușme la toți jurații 😉 .