Ana Cimpoacă e scumpă la vorbă, de aceea povestea de astăzi va fi una foarte scurtă. Exemplul ei însă inspiră. În timp ce cei mai mulți dintre noi se refugiază în gadgeturi, telefoane și lumea virtuală, Ana Cimpoaca preferă să se ascundă în biserică unde cântă de sărbători și în fiecare duminică.

Nu prea ai cum să o invidiezi pe Ana pentru viața pe care o duce. Mama are grupa a doua de invaliditate, iar tatăl este șomer. Cică îl doare un picior și nu poate munci, ceea ce sună mai degrabă a pretext, o scuză care nu ține. Mama, încercată la rezistență de astm zilnic, aduce banii în casă prin cusut. Nu are școală de croitorie, dar a deprins din mers meseria. Pe când era în clasa a cincea, Ana Cimpoacă a aflat de cercul de desen de pe lângă parohia satului Costești din raionul Ialoveni, unde locuiește împreună cu părinții.

„Îmi plăcea foarte mult să desenez, așa uitam de lipsuri și nevoi. Din astea avem multe în familie. Nici nu mi-am dat seama cum am fost atrasă în corul bisericesc. Cânt în cor de atunci și nu îmi mai văd viața fără el. Îmi luminează zilele, înțelegeți? Iată am lipsit două duminici la rând din motive serioase și simt un gol în suflet.”

12391031_158503461177853_1645568282749218554_n

În fiecare duminică și de sărbătorile religioase, Ana este la biserică. Corul s-a redus substanțial. Pe vremuri, din el făceau parte vreo 20 de fete. Au rămas doar 9.

„Au plecat peste hotare. Majoritatea sunt în Anglia. De-acum intră în biserică doar de sărbători, când revin acasă.”

Am întrebat-o pe Ana dacă primește bani sau o altă răsplată pentru faptul că ea cântă în cor.

„O ciocolată poate, de sărbători. Dar să înțelegeți corect, eu nu am nevoie de o plată. Îmi place ceea ce fac. Eu cânt acolo din inimă. Știu pe de rost toate „utreniile” și cântările bisericești de sărbători. Când am de învățat un colind nou spre exemplu, cânt ziulica întreagă prin casă. Nu am conexiune la internet pe telefon. Dacă aș avea, aș asculta muzică bisericească și pe telefon. Am mereu căști în urechi. Am descărcat câteva cântece și ascult muzică oriunde, indiferent de ce fac.”

17792300_1912485045664366_1723959888_nAna nu are studii muzicale, dar nu poate trăi fără muzică. Poate se trage de la mama, care a învățat să cânte la vioară și pian. Când am întrebat-o ce cred tinerii de vârsta ei despre pasiunea de a cânta în corul bisericesc, Ana ne-a spus că majoritatea o încurajează și o admiră. Cel mai aprig critic rămâne tata.

 

„Dar eu nici nu mai atrag atenție. M-am obișnuit să aud de la el tot felul de replici. Când port fuste până la pământ, la biserică, el mă numește „matușcă”. Nici nu mă mai supăr. Mama este cea care mă încurajează. Când se întâmplă să lipsesc de la biserică, mă îndeamnă să merg și să nu ratez nicio zi. Muzica bisericească îmi alină durerile și mă face să uit de toate. Acolo, sufletul meu este împlinit.”

Foto: Arhivă personală