Ziua Internațională a femeii este o ocazie deosebită pentru a aduce un elogiu atât realizărilor sociale, politicile și economice ale femeilor, cât și menirii ei nobile de a procrea. Femeia este cea care ne dă viață și tot ea este cea fără de care nu putem trăi. În fiecare din noi este îmbibat chipul idealului profetic al unei femei. Aurelia Zlotea, mămica a două fetițe gemene și autoarea comunității „Părinți de gemeni” din Republica Moldova, a venit cu un mesaj foarte duios pentru toate mămicile care au gemeni, tripleți, cvadrupleți sau chiar mai mulți copilași deodată.

Imaginea mamei

Aurelia Zlotea, alături de familia sa

„În mine personal imaginea mamei mele, ea fiind darul cel mai de preț pe care mi l-a dat Dumnezeu. De când am devenit și eu mamă și sînt fondatoarea unei comunități de femei, unde fiecare are minim 2 copii, îmi dau seama și văd zilnic în activitatea mea femei nu doar femei frumoase, sensibile și dulci ci femei deosebit de puternice. O femeie puternică este o sursă de inspirație, iar pentru mine personal voi ați devenit această sursă de inspirație, dragele mele prietene și membre ale comunității de mămici cu gemeni”, scrie Aurelia.

Mămicile de multipleți

„Aveți un potențial imens, având în grijă 2 sau chiar 4 copii dezvoltați afaceri proprii și contribuiți la bunăstarea familiilor voastre. Sunteți active, evoluați în domeniile alese de voi, faceți lucruri minunate și vă trăiți frumos viața fiind un exemplu pentru copiii voștri. Ziua de 8 Martie îmi oferă prilejul potrivit pentru a vă spune cât de mult însemnați pentru mine. Vreau să vă mulţumesc pentru tot ceea ce învăţ eu de la voi, pentru că sunteţi cele care suflaţi dragoste peste orice faceţi, pentru că sunteţi cele care numai când priviţi către copiii voştri”, mai spune Aurelia Zlotea.

Cu puteri supranaturale

„Voi daţi lumii mai multă frumuseţe, pentru că sunteţi cele care găsesc în fiecare zi timp pentru orice problemă şi orice nevoie a celor dragi, pentru că, deşi vă mai plângeţi câteodată, o luaţi de la capăt în fiecare zi, mai puternice şi mai hotărâte, pentru că sufletul vostru ştie ce este iubirea, cum se dăruieşte şi cum se primeşte ea. Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să vă însoţească pretutindeni, iar primăvara iubirii să vă inunde sufletul cu bucurie şi cu parfumul tuturor florilor sale. Vă doresc un 8 Martie cât mai frumos și vă îmbrățișez cu drag”, mai menționează presedinta Asociației Obștești „Părinți de gemeni”