„Veți putea vedea crassula, care nu depășește înălțimea de 3 cm, deși are vârsta de peste 10 ani. Apoi vizitatorii vor putea cunoaște planta Amorphophallus konjac, a cărei floare este cea mai mare din lume! Floarea acestei plante măsoară în diametru un metru și jumătate. Le vom face cunoștință oaspeților expoziției cu un cactus de 64 de ani, un pic mai tânăr decât stăpânul său. Tot la „Plant a hope” vor fi expuse plante care vânează muște și țânțari”, ne-a povestit autoarea ideii și organizatoarea expoziției, Marina Curtis.

capture-20170929-081504

Dincolo de dorința de a le arăta vizitatorilor cât de spectaculos pot arăta unele plante, colecționate chiar de către locuitorii acestei țări, organizatoarea are dorința fierbinte de a ajuta o fetiță. Anca Donoaga a fost diagnosticată la doar o lună de viață cu neurobalstoma, o formă de cancer, care prognoza slabe șanse de supraviețuire. Iată că minunea s-a produs. Anca are azi 7 anișori. Aici nu s-au terminat necazurile. A fost identificată displazia la ambele picioare și fetița trebuie să treacă prin 8 operații ca să poată merge. 5 intervenții s-au făcut, au rămas încă 3. 

20170611_134820-1-e1501827450782-845x1127

Anca nu își simte corpul mai jos de talie. În decembrie 2017, fetița va suferi o nouă intervenție, iar organizatoarea expoziției Plant a hope și-a propus să ajutăm familia să adune suma restantă pentru acoperirea cheltuielilor – 9000 euro, venind la expoziție. Anca poate fi ajutată și prin intermediul platformei guvern24.md.

„Ideea mi-a venit din dragostea pentru flori și copii. Colecționez plante mai bine de 10 ani și sunt mamă a cinci copii. M-am gândit mult la cum am putea ajuta copiii care suferă de cancer. La început, mă cam speria gândul că nu îmi va reuși să organizez expoziția, căci nu am experiență, dar prietenii m-au susținut, inclusiv cu participarea lor. Printre amicii mei sunt mulți colecționari de plante și flori. Denumirea expoziției „Plant a hope” vine de la liceana Iana Peeva. Așadar, ne dorim ca fiecare dintre vizitatori să însămânțeze în inima Ancăi Donoaga speranța la o viață împlinită”, povestește Marina pentru Ea.md.

FB_IMG_15024459470526300

S-a implicat și Grădina Botanică din Chișinău. În premieră, mai multe plante vor părăsi pereții instituției, ca să bucure vizitatorii. 

 „Cu adevărat, minunatul director al Grădinii Botanice, Alexandru Mereuță, a răspuns invitației noastre și a decis să se implice în acțiunea de caritate PLANT A HOPE. Colecția grădinii numără peste 10 mii de plante, astfel încât la expoziție veți vedea o gamă vastă de cactuși, suculente, citruși, plante tropicale și subtropicale.  În total, la expoziție veți putea admira 1500 de specii de plante. Multe din ele par ireale la cât de sălbatic arată. Veți putea vedea crassula, care nu depășește înălțimea de 3 cm, deși are vârsta de peste 10 ani.  Apoi vizitatorii vor putea cunoaște planta Amorphophallus konjac, a cărei floare este cea mai mare din lume! Floarea acestei plante măsoară în diametru un metru și jumătate. Este polenizată de muștele amorfofalus , de aceea mirosul pe care îl emană e unul foarte urât.”

amorphophallus-konjac-07

„Le vom face cunoștință cu un cactus de 64 de ani, un pic mai tânăr decât stăpânul său.  Tot la „Plant a hope” vor fi expuse plante care vânează muște și țânțari. Colecționarii noștri le cumpără în diferite țări, le cresc, procură semințe și își înmulțesc astfel colecțiile.

Colaborarea cu Grădina Botanică nu se termină cu expoziția Plant a hope din 14-15 octombrie. Începând cu 1 noiembrie, vor fi disponibile excursiile în serele instituției, la fel, ca parte a campaniei de caritate Plant a hope. 

„Astfel, doritorii vor putea admira colecții unice, din plante adunate din cele mai diverse colțuri ale planetei. Apoi, vor putea ajuta Grădina Botanica și susține financiar copilul căruia i s-a stabilit un diagnostic teribil.  Jumătate din costul biletului va fi direcționat spre susținerea Ancăi Donoaga, iar cealaltă jumătate se va acumula pentru acoperirea cheltuieilor pe care le implică încălzirea serelor din Grădina Botanică.”

FB_IMG_15033143627091767

Compoziție semnată de SemprevivumAtelier

Apropo, puteți participa și voi la expoziția Plant a hope.

„Chiar dacă o persoană nu se consideră colecționar, dar deține plante exotice sau exemplare rare, vom fi bucuroși să o vedem la noi în calitate de participant. Spre exemplu, vom avea câteva participante, care fac flori de o frumusețe rară din hârtie, în prealabil vopsind manual peste 60 de petale, astfel încât să creeze o asemănare izbitoare cu florile care există în realitate. Sunt sigură că oaspeților o să le vină să le miroase și să le atingă pentru a se convinge că nu sunt adevărate. Va mai participa un gentleman cu bujorii lui uriași, de asemenea confecționați manual. Ca să participați, înregistrați-vă. Expediați o scrisoare de intenție la adresa [email protected] până pe 4 octombrie. 

Așadar, nu ocoliți Malldova pe 14 și 15 octombrie, unde vă așteaptă o expoziție unică de flori și plante, originare din cele mai exotice colțuri ale lumii, aduse inclusiv din deșerturi. Detalii despre eveniment găsiți aici: facebook.com