E uluitor la ce trucuri pot recurge studenții sârguincioși, pentru a nu adormi în timp ce se pregătesc pentru cursuri. Studentele din China, bunăoară, își produc intenționat senzația de durere, pentru a-și „trezi” creierul și a-l impune să „lucreze” în continuare. Cum anume își produc durere tinerele chinezoaice, aflați dintr-un material difuzat mai devreme de publicația britanică „The Daily Mail”.

Tehnica incredibilă prin care studentele din China continuă să-și realizeze temele pentru acasă presupune prinderea părului de un dispozitiv instalat pe tavan, pentru ca în cazul adormirii, dispozitivul să tragă părul fetelor, iar creierul acestora să se „trezească” instantaneu.

Chen Tang este studentă la Fuijan, în cadrul Universității de Silvicultură.

În timpul nopților „albe”, tânăra de 20 de ani își prinde șuvițele de păr de un uscător de rufe atârnat de tavan. Cea care a ajutat-o în identificarea acestui truc este chiar colega de odaie a acesteia –  Huang Lu, care are 21 de ani. 

Pe lângă stimularea durerii inspirate din legendele vechi, fetel mai consumă, în timpul nopții, și foarte multă cafea, care le pune și mai mult în pericol sănptatea fetelor.

Uneori, studentele mai includ și aparatul de aer condiționat la temperaturi foarte scăzute – fapt care nu le permite să adoarmă. 

O tehnică mai veche, de altfel, este și înțeparea pielii cu ajutorul acului.

Distribuie articolul: