Belinda Peregrín Schüll este o adevărată senzație în Mexic, unde are o carieră de succes, atât în muzică, cât și în televiziune. Se pare însă că frumusețea cântăreței nu se datorează în totalitate moștenirii sale genetice.

 

Belinda s-a născut în Spania, de unde a emigrat cu părinții în Mexic, când avea 5 ani. La doar 10 ani, micuța a fost distribuită într-un serial pentru copii, care s-a bucurat de un real succes.

A urmat înregistrarea a 3 albume muzicale, care s-au vândut în mai bine de 3 milioane de exemplare în toată lumea și două nominalizări pentru premiile Latin Grammy și, de asemenea, mai multe proiecte cinematografice. În 2008, la 19 ani, Belinda a dispărut pentru câteva luni din atenția presei, pare-se pentru a pregăti un nou album.

 

Când s-a întors, însă, fanii vedetei au remarcat o serie de schimbări la ea. În primul rând, nasul Belindei s-a micșorat considerabil. Conform presei mexicane, cântăreața a suferit mai multe intervenții chirurgicale pentru a-și corecta forma nasului.

De asemenea, silueta androgină a tinerei a cunoscut și ea câteva îmbunătățiri, zvonindu-se că Belinda și-a făcut un implant cu silicon destul de modest, pentru a avea un decolteu mai apetisant și și-a injectat grăsime în posterior și în zona coapselor.

Deși Belinda spune că schimbările care au survenit asupra siluetei ei sunt efectul unor exerciții fizice, revista “Fama” susține că tânăra și-a făcut nu mai puțin de 19 operații estetice, pentru a obține fizicul perfect din prezent.

Sursa:www.mtv.ro

Distribuie articolul: