Sarcina este momentul în care e normal să creşteţi în greutate cu aproximativ 20% din greutatea totală a corpului.

O echipă de cercetători din Canada a ajuns la concluzia că perioada cuprinsă între 3-12 luni după naştere este momentul cheie în care trebuie pierdute kilogramele acumulate în timpul sarcinii, anunță BBC.

Doctorii au descoperit că mamele care nu reuşesc să scape de greutatea în plus la un an după naştere, au tensiunea mai mare şi prezintă şi alţi factori de risc pentru diabet şi probleme cardiace.

Ravi Retnakaran, cercetătorul care a condus studiul, afirmă că ”majoritatea femeilor nu revin la greutatea avută înainte de sarcină imediat. În perioada cuprinsă între 3 luni şi 12 luni de la naştere, ar trebui să intraţi pe o traiectorie de pierdere a greutăţii”.

Studiul mai arată că greutatea unei femei după un an de la naştere este un indicator al probabilităţii ca ea să fie supraponderală peste 15 ani, după ce a născut.

Activitatea fizică joacă un rol hotărâtor în scăderea din greutate, au descoperit cercetătorii canadieni. În caz contrar, supraponderabilitatea va fi asociată unui risc sporit de atac de cord şi de atac vascular cerebral.

Surse foto: www.bcnbabyfitness.com,www.bodytrim.com.au

Distribuie articolul: