Rapper-ul Marin Crețu, cunoscut publicului sub pseudonimul Kapushon, se implică activ în acțiuni de integritate, prin care încurajează societatea din Republica Moldova să pună capăt corupției. Recent, în cadrul campaniei „O lecţie de integritate de la Kapushon”, mai mulți tineri și tinere au avut o întrevedere cu rapper-ul și i-au adresat diverse întrebări.

Tinerii au fost interesați să afle cum se face ca un artist este decis să se implice în astfel de campanii sociale cu ar fi descurajarea mitei. Și iată ce le-a răspuns Kapushon.

Corupţia este o problemă mare la noi în ţară şi atunci când a apărut oportunitatea să mă împlic cumva în reducerea ei am acceptat din start. Eu pot participa la astfel de campanii doar prin muzică, pentru că eu asta fac. M-am bucurat că pot fi de folos prin creaţia mea. Nu am găsit niciun contraargument să nu o fac”, a dezvăluit artistul.

Acesta recunoaște că, chiar și piesa „Dacă ai dat, dacă ai luat” are un mesaj simplu – cel de a promova integritatea: „Mesajul e unul simplu, dar foarte important — nu te implica în acţiuni de corupţie şi nu rămâne pasiv în cazul în care eşti martor la ilegalităţi. Deci, nu da, nu lua mită şi fii activ, sună la linia anticorupţie — 080055555, atunci când ştii că se comite o ilegalitate.”

Tinerii au fost interesați despre care este reacția publicului la astfel de creații, iar Kapushon îi asigură că, în mare parte, aceasta este una pozitivă.

„În mare parte, cam în proporţie de 95 la sută, sunt comentarii pozitive. Mă bucur că lumea a înţeles şi a simţit de ce m-am implicat. Mulţi mi-au mulţumit pentru că susţin astfel de proiecte şi că nu scriu doar piese de dansat”, mărturisește acesta.

Nu în ultimul rând, Kapushon le-a vorbit tinerilor despre integritate, mai cu seamă despre ce înseamnă să fii un om integru.

„Un om integru este un om conştient şi responsabil faţă de sine şi faţă de viaţa lui. Dacă eşti responsabil, nu o să îţi permiţi să faci anumite lucruri care dăunează nu doar ţie, dar şi celor din jur”, spune el.

La fel, Kapushon crede că, prin intermediul pieselor lui, îi reușește să sensibilizeze publicul, iar piesa „Dacă ai dat, dacă ai luat”, cu siguranță a avut impact asupra publicului din Republica Moldova.

„Eu cred că am reuşit să atrag atenţia la o bună parte dintre cei care au audiat piesa şi au asistat la „Lecţia de integritate de la Kapushon”. Sunt sigur că am pus pe gânduri multă lume. Poate cineva a meditat pentru prima dată la asta. Vreau să cred că sunt şi dintre cei care au luat nişte hotărâri ferme, de a nu da, a nu lua mită”, spune interpretul.

Spre sfârșit Kapushon a menționat că publicul ar reacționa frumos la o campanie în care mai mulţi artişti ar veni cu mesaje anticorupţie.

„Sunt sigur că o astfel de campanie ar avea o mare priză la public. Fiecare artist are publicul său, modul său de a transmite un mesaj. De exemplu, noi, cei din rap, transmitem mesajele prin versurile pe care le recităm. Nu ştiu cum ar face acest lucru un artist pop sau un artist de estradă, deoarece acolo se pune mai puţin accent pe mesajele din text. Cu siguranţă s-ar găsi o ieşire din situaţie, poate prin videoclipuri comune cu participarea artiştilor pop, rap şi rock. Eu cred că mulţi dintre ei ar accepta să se implice într-o astfel de campanie”, spune rapperul.

Rapperul Kapushon  este protagonistul unei campanii sociale de promovare a integrităţii, lansată de PNUD şi CNA. Videoclipul piesei „Dacă ai dat, dacă ai luat” în care artistul ne îndeamnă să punem capăt corupţiei a fost vizionat de sute de mii de persoane.