Deși a declarat că va acorda primul interviu abia peste o lună de la revenirea la Moscova, prietenii și membrii familiei Jannei Friske i-au luat-o pe dinainte, scrie portalul rus StarHit. Acum, tânăra familie s-a oprit cu traiul în casa părinților, dintr-o suburbie a Moscovei. Janna este ajutată în continuare de mama. Ce mărturisește tatăl socru al Jannei și un bun prieten de-al interpretei, aflați mai jos.

„Sigur că Dmitri s-a schimbat foarte mult în acest an. A devenit mult mai bărbătos, mai responsabil și mai reținut. Îl respect foarte mult și îl iubesc. Mă mândresc cu fiul meu. Lucrează foarte mult, asigură familia cu tot ce este necesar și nu are milă de sine.

Noi comunicăm aproape în fiecare zi prin rețeaua Skype și prin telefonia mobilă. Din nefericire, am avut ocazia să stau cu ei doar o săptămână. Ador să am grijă de nepotul Platon.

Apropo, Dmitri ne-a învățat pe mine și soția mea să schimbăm scutecele. El, acum, e un mare specialist în treaba asta. Platon are deja un an și jumătate, e un adevărat vorbăreț și aleargă prin casă tot timpul. Îi citesc povești, pentru că adoră să arate cu degetul la imaginile din cărți”, a mărturisit tatăl-socru al Jannei.

Otar Kushanashvili, prietenul apropiat al Jannei, a dezvăluit că de când a revenit la Moscova, Janna a devenit mult mai religioasă decât a fost înainte.

Janna mi-a spus singură despre cât de multă putere a adunat din credința sa. Mă rog. Înainte pur și simplu rosteam rugăciuni, dar acum simt fiecare literă din ele, mi-a spus ea.

În toată această poveste, cel mai mult m-a lăsat fără cuvinte Dmitri. Sunt pur și simplu frapat de puterea acestui bărbat. Nu bea, nu fumează și nu este un Narcis.

Niciodată nu mi-a permis să plătesc pentru el, dacă ieșeam undeva. Atunci când mi-am dat seama că Janna trăiește de dragul lui, mi-am dorit să-i mulțumesc bărbătește pentru ceea ce este. Recent, Janna a avut o deficiență a funcției de vorbire. Nu putea respira și nu putea comunica”, a dezvăluit Otar, în interviul pentru sursa citată.

Acum câteva ore, sora Jannei – Natalia, a publicat pe o rețea de socializare o fotografie în care îl ilustrează pe micuțul Platon – fiul de un an și jumătate a surorii sale.

Foto: VK.ru, starhit.ru

Distribuie articolul: