Am strâns apa de la streașină în ceainic și-o pun la fiert. Nu am chef să ies afară să cumpăr apă, iar robinetul a secat, ca și mine. Clocotul impune capacul să imite un dans tribal, sare când pe o parte, când pe alta. Am cumințit ploaia într-o cană cu infuzie. Aburul se înalță către becul cu incandescență, se împreunează și se împrăștie cu lumina chioară în cameră.

Amestec lichidul din cană, care seamănă cu o poțiune vrăjită, apoi scot lingura și o culc pe masă. Cercuri concentrice se plimbă de asupra ceaiului din care gust cu teamă… să nu mă frig. Savurez gustul ploii.

Mi-am apăsat buricul degetelor peste pleoapele lăsate ca niște draperii peste ochi. Am stat așa câteva secunde, apoi îmi las mâinile să cadă și mijesc ochii. Niște forme ciudate, galben-verzui, aleargă pe perete. Mi-am pus pe limbă o pernuță de gumă și încep să-mi mestec gândurile.

Nu mă iubi pentru că nu știi cum să o faci. Oricât te vei strădui să faci lucrurile corect, vei greși. Nu mă iubi pentru că eu nu am nevoie de o iubire fără cardiogramă, care curge lin. Nu mă iubi pentru că nu îți pot promite că voi vrea să-mi agăț dorințele doar de brațele tale…

Un fluture a ieșit din ascunziș. Mirosul asfaltului după ploaie a ajuns până la balansoarul din veranda mea. Frunzele sunt doldora cu picături. Pisica toarce și face, fără milă, un ghem din visele mele pe care încă nu le-am visat. Acest tablou pictat doar în alb și negru, ca o fotografie retro, l-am pus într-o ramă mâncată de carii și încerc să-l colorez.

Îți spuneam să nu mă iubești. Chiar nu trebuie, pentru că devenim egoiști atunci când iubim. Nu o să mai vrei să mă împarți cu nimeni, o să fiu ca o lenjerie pe care o vei purta doar tu. Nu mă iubi pentru că nu voi fi decât o piesă intimă din viața ta. Îmi vei ține timpul și gândurile prizonieri în lanțul iubirii tale.

Voi uita să număr. La ce bun mai e număratul dacă nu trebuie să mai număr clipele până vei veni? Atunci va trebui să sparg și toate ceasurile din casă. Timpul va curge fără nici o importanță dacă nu va trebui să te mai aștept.

Nu mă iubi pentru că te vei obișnui. Nimic nu e mai banal decât obișnuința. Te vei obișnui să mă dezgolești, să mă privești – de fiecare dată cu mai puțin interes. Vei cunoaște orice curbă de pe trupul meu. Vei gusta din ce în ce mai puțin din buzele mele.

Te vei obișnui să mă atingi… nu va mai fi nimic spectaculos. Cu cât obișnuința va crește, misterul va scădea. Ne vom iubi, ne vom obișnui, plictisi, apoi vom deveni banali și din nou ne vom fi străini. Nu mă iubi pentru că mi-i teamă să te pierd.

Nu mă iubi și dă-mi te rog măcar un singur motiv să nu te iubesc.

Distribuie articolul: