Am plimbat gîndurile ieri seara pe Surbrunnsgatanul de jos. Aveam gînduri în faţa cărora am cerut permisiunea să mă gîndesc, gînduri la fericirea pe care o trăiesc şi care doresc să o programez pentru o viaţă. E posibil oare? Am fost modestă cînd am inţeles că gîndul meu se transformă în altul, odată ce o femeie de mii de cuvinte valoare mi-a trecut în faţă. Ieşea din hotelul de lîngă colţ care intersectează strada mea preferată. Eram atît de curioasă sa prind şi un bărbat garantat pentru acest peisaj, dar în acele patru minute nu s-a arătat nimeni. Atunci am remarcat o veioza într-un geam pentru care se plăteşte scump. Gîndurile se aşezau comod, în cuvinte dispuse de a te regăsi, dar care nu-şi au locul în viaţa celor îndrăgostiţi. Am vazut o veioză… O veioză veche, care absoarbe ani intenţionaţi în hotelul de pe straduţa care stau. Cîte femei i-au încredinţat ei fidelitatea pe care o lumina încet, încet…încît doar corpul îşi reflecta umbra în oglindă. Eroinele iţi pierdeau identitatea odată ce se iubeau într-o lume ascunsă în care nu se temeau de întuneric. Veioza nu are pace fiindcă e pe un suport înalt şi reflectă multe contacte exclusive din acea odaie.

O veioză bătrînă, care şterge amintirile imediat, fiindcă toutes les femmes îşi doresc acest lucru. Să părăsească odaia într-un întuneric foarte reuşit fără nici un martor cu limbă care va mistui amintirile nevestei sale înainte de somn după o noapte lucrată la hotelul de pe straduţa mea. Toutes les femmes care sunt în alte faze de iubiri oficiale caută ani în compania barbaţilor străini. Fiindcă doare ceea ce a trait, fiindca doare ceea ce a strîns în cerdac, fiindca doare librăria sotului expusă deja şi zilelor de weekend. Fiindcă a decis să intre în cuşca alteia pentru a fi îmblînzită şi purtată în braţe în faţa veiozei lipită de un suport înalt.

Credeţi că decizia ei nu e corectă? Este o decizie plină de praful care-l aduna în casa în care şi-au găsit rostul multe promenade liniare din sala spre bucătarie, din bucătarie spre geam…promenade în care trebuia să decidă cu o importanţă ereditară, fiindcă mama sau tata nu au cunoscut veioze pe suporturi înalte. Ei îsi lumineaza serile cu doua veioze cadou de la nunta din 1975. Poate ca mama ar fi banuit căutari de altceva în ochii ei , dar ea îşi ascundea dorinţa printr-un dumneata repetat…

A decis să ceară iubire de la altcineva. A decis să nu mai jure pentru dragoste vesnică, fiindcă el s-a adresat alteia cu astfel de ordini. El nici n-a banuit-o fiindcă era atît de îndrăgostit de altă femeie încît ea urca deja repetat treptele acelui hotel de pe straduţa mea.

Frumoasă…agăţată de o durere de care nu poate scăpa, caută puncte, dar toate vizitele se fac nişte virgule neclintite în timp ce pamîntul se roteşte în jurul soarelui. În timp ce el se roteste în jurul altei femei. În timp ce ea se roteşte în jurul acelei veioze. Sunt de aceeaşi înălţime…acest detaliu nu e suficient pentru comparaţii, dar altele nu găsesc, fiindcă nu toate asemănările funcţionează. Ea ar putea să ia o altă atitudine, dar veioza de pe straduţa mea niciodată. Prea multe le-a vazut, ca să creadă în dragoste, prea multor iubiri le-a luminat nopţile ca să mai creada în fidelitate. Prea multe…dar toate astea sunt doar nişte aspecte întunecoase ale iubirii din cartierul vecin.
De fiecare dată considerăm că anume dragostea „nostră” este cea mai sinceră, puternică şi rezistentă. Şi avem dreptate! Odată ce ne dorim acest lucru… el contează. Odată ce contează, va fi respectat, odată ce ce respectă , îi vor fi proiectate mai multe zile de fericire.

Oare cît durează fericirea?

Distribuie articolul: