În familia Glib dragostea pentru muzica populară este „contagioasă”. Isidor Glib, fiul maestului Nicolae Glib calcă pe urmele tatălui său. În 2010 debutează pe scena mare şi tot de atunci se face remarcat în arealul muzical. Isidor recunoaşte că muzica populară i-a fost cultivată din copilărie, iar acum este timpul să-şi fructifice talentul spre deliciul publicului larg.

 

Isidor, toată lumea te prezintă ca fiul lui Nicolae Glib. Tu cum te prezinți, ce spui despre tine?

 De mic copil lumea mă întreba „al cui eşti”? Spuneam simplu, că sunt feciorul lui Nicolae Glib. Răspunsul era firesc, pentru că Nicolae Glib e tatăl meu şi până în prezent, mai presus de omul deosebit şi artistul poporului pe care îl cunoaşte toată lumea, Nicolae Glib este tatăl meu, prezenţa căruia în viaţa mea o apreciez enorm şi mă rog lui Dumnezeu să-i dea multă sănătate. Atunci când în scenă sunt prezentat ca fiul lui Nicolae Glib, publicul ştie ce gen de muzică voi cânta şi îşi pregăteşte sufletul pentru bună dispoziţie, căci aceasta aducem noi prin melodiile pe care le interpretăm cu mult drag.

 Ai decis oarecum mai târziu să apari pe scenă, ce te oprea, cum a fost primul pas?

 Mi-a plăcut dintotdeauna să fredonez şi atunci când munceam şi atunci când mă odihneam, dar mai timid din fire fiind, nu cântam faţă de cineva. Într-o zi, în camera mea cântam o melodie populară la pian, aşa a vrut destinul ca în acel moment tata să treacă pe alături. M-a auzit cântând şi la sfârşit, s-a apropiat de mine şi mi-a zis să cântăm ceva în duet. De atunci am început a cânta pe la petreceri ca să mă antrenez şi nu mult după aceea pe 10 mai 2010 am debutat pe scena Palatului Naţional „Nicolae Sulac” la jubileul de 60 de ani al tatălui meu. Tot în acel an am cîntat la „Potcoava de Aur” şi de atunci evoluţiile mele în scenă sunt frecvente.Nu cred că m-a oprit ceva să apar pe scenă mai devreme, asta mi-a rezervat destinul.Primul pas în scenă a fost cu multe emoţii care persită şi acum. Nu vreau ca aceste emoţii să dispară pentru că pun suflet în ceea ce cânt şi transmit publicului aceleaşi sentimente şi emoţii pozitive.

 

Fiind dintr-o altă generație, nu te-ai gândit să cânți alt gen de muzică decât cel pe care-l aduce publicului maestrul Glib senior?

 Muzica populară o iubesc de mic copil şi nu vă pot reda ce mândrie simt când îmbrac costumul naţional frumos brodat şi îmi pun pe cap căciula de miel.Totodată nu poţi fi un artist bun dacă nu ştii să cânţi o romanţă. Recunosc că mi-aş dori, paralel cu muzica populară, de care nu mă las nici în ruptul capului, să încerc şi alt gen de muzică. Dar, iarăşi zic, destinul va arăta.

 Știu că ai studiat dreptul, cum se împacă acesta cu muzica?

 Pentru mine muzica este un hobby care necesită perseverenţă, imaginaţie şi desigur mult timp.Iubitor de artă fiind am mers la Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală” unde am studiat pictura. Mi-am dorit să am la bază şi o pregătire profesională, de aceea am ales să studiez mai apoi dreptul, iar acum, recent am devenit student la administraţie publică. Nu vreau ca viaţa să treacă pe lângă mine, dar vreau să profit la maxim de toate oportunităţile pe care le oferă.

 Este greu să-l ai pe propriul tată ca profesor și îndrumător?

 Greu? Dimpotrivă, cred că am marele noroc ca maestrul Nicolae Glib să-mi fie tată şi îndrumător. Răbdarea şi îngăduinţa pe care o are un părinte cu copilul său nu o are un profesor faţă de elev. Sfatul părintesc intră parcă altfel în suflet. Mai rar se întâmplă ca un profesor să-ţi fie părinte, dar să ai un părinte profesor e un lucru excepţional.

 Până acum ai duete doar cu Nicolae Glib, tatăl tău. Ți-ai dori să realizezi piese în duet și cu alți colegi, poate din generația ta?

 Mă simt foarte bine cântând în duet cu tatăl meu. Avem acelaşi timbru şi cred că ne completăm reciproc. Avem aceleaşi valori şi aceeaşi preferinţă pentru muzică.Îmi doresc o nouă colaborare, de aceea sunt în căutarea unei piese în care să mă regăsesc.

 Ce se cântă în familia Glib la petrecerile de familie, la sărbătorile creștine?

 În mod firesc muzică populară specifică sărbătorilor respective. La sărbătorile de iarnă cântăm bucuria naşterii, iar la sărbătorile de Paşti cântăm bucuria învierii.Când avem o zi de naştere în familie, tata este cel care ne trezeşte cu tradiţionala melodie „La mulţi ani cu sănătate, să vă dea Domnul tot ce doriţi”.La sărbătorile în familie cântă toţi, de la mic la mare, tonul vine de la tata, iar sufletul de la mama.

 Cum ai de gând să cultivi copiilor tăi dragostea pentru muzica populară, vrei ca și ei să cânte?

 Muzica populară a fost cântec de leagăn pentru copiii mei. Cu certitudine melodiile pe care le cântă tata şi bunicul le-au intrat în suflet.Pentru că îmi iubesc foarte mult copiii, vreau ca ei să se realizeze în domeniul pe care îl vor alege şi să simtă împliniţi. Mi-ar face plăcere să-mi calce pe urme şi dacă asta va fi alegerea lor, cu mare drag le voi încuraja şi susţine.

 Ce îţi doreşti în plan muzical, unde vrei să ajungi?

 Vreau să ajung la sufletul oamenilor şi aspiraţia mea este să reuşesc să răscolesc amintiri, emoţii şi bucurii. Nu cred că există realizare mai mare decât atunci când publicul te acceptă, te iubeşte şi îţi cântă melodiile.

 Unde și cum te vezi peste vreo zece ani?

 Dacă mă întrebaţi unde mă văd şi peste 50 de ani, vă răspund că tot în Moldova şi tot cântând muzică populară.

Distribuie articolul: