14 picturi realizate de basarabeanca Irina Madan vor fi îmbrăcate și prezentate în cadrul evenimentului „ART & FASHION – Industry of beauty”, desfășurat pe 15 februarie 2015 la Londra. Prezentarea are ca obiectiv promovarea creației românești peste hotare, iar Irina este singurul meșter din Republica Moldova care va participa ca invitată a unui designer din România. Iată ce pregătește tânăra creatoare pentru londonezi.

„Cele mai colorate păsări din Republica Moldova și România vor fi inspirația pentru noua colecție de Picturi îmbrăcate”, declară public Irina Madan, tânărul designer care vine să revoluționeze lumea modei autohtone prin haine pictate. Am contactat-o pe Irina ca să ne povestească mai multe detalii despre eveniemnt și să ne spună cu ce îi va uimi pe londonezi. 

madan

„În cadrul evenimentului de modă de la Londra vor participa 10 designeri și 5 artiști din România, eu fiind singura din Republica Moldova. Am fost invitată de către Daniela Vițelaru, care este originară din România și stabilită la Londra. Prezentarea va avea loc în centrul Londrei și va dura o zi, iar invitatul special al evenimentului este Cătălin Botezatu”, ne povestește tânăra creatoare.

madanlelita

Voi prezenta 14 ținute, toate fiind inspirate din cultura românească; câteva care fac parte din colecțiile create anterior (Burano și Lelița) și o colecție nouă la care lucrez acum, inspirată de păsări. Întreaga colecție se va numi „Wearable paintings”, care reprezintă o îmbinare a artei cu designul vestimentar. Pentru noua colecție din 5 ținute am ales ca inspirație păsările din Republica Moldova și România. Ținutele vor fi toate foarte colorate și bineînțeles pictate manual. Voi prezenta această colecție în premieră în cadrul evenimentului din Londra”, ne-a mai dezvăluit Irina Madan.

picturi imbracate

Întrebată ce crede că îi va aduce această participare în cariera și dezvoltarea brandului ei, Irina spune: „Am așteptări mari. Îmi doream mult să vizitez Londra și mă bucur nespus de mult că voi avea șansa să-mi prezint creațiile în acest oraș. Voi merge în Anglia cu bagaje pline de haine pictate cu multă dragoste, efort, entuziasm și motivație.”

irina Madan

irina madan

Irina Madan este absolventă de design vestimentar la Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice și e pasionată şi de jurnalism, unde studiază la moment. Perseverează continuu și are premii multe și foarte importante la diverse concursuri de design vestimentar: Grand Prix la Festivalul de Modă Internațional „ArtPodium” 2013; laureată de gradul I în nominația Folk, Festivalul „Текстиль и мода”; nominația Avangard Dress; etapa națională a Concursului „Rochia Anului 2013”.