Femeia care abia la 35 de ani și-a învins stereotipurile a venit în Moldova să le transmită celor de aici experiența și ideile sale. Irina Hakamada, despre care Jirinovschi a spus că e lesbiană, iar democrații au zis că numele ei este o înjurătură, le-a povestit la 500 de moldovence cum să combine armonios cariera, plăcerea și viața de familie.

Și-a insuflat că femeile sunt frumoase și puternice și crede în asta cu desăvârșire, Irina Hakamada este femeia care a reușit, deși abia către 40-50 de ani, să transmită cu succes altor reprezentante ale sexului frumos emoțiile pozitive ale unei reușite. În cadrul unei conferințe desfășurate la Chișinău, Hakamada și-a împărtășit experiența personală într-un discurs interactiv, presărat cu mult umor, care a ținut circa trei ore. 

Irina Hakamada

Dansează, apoi poți să mori!

Hakamada a povestit în debutul discursului ei istoria frumoasă a unei femei care, ajunsă la vârsta a doua a descoperit că este bolnavă de cancer. Divorțată recent, ea s-a plâns prietenelor că toată viața a visat să fie dansatoare și acum e la un pas de moarte fără a-și fi îndeplinit visul. Speakerul a încurajat-o pe eroina istorioarei să meargă la niște cursuri de dans speciale, unde participă și alte persoane de vârsta ei. Acolo doamna bolnavă de cancer a găsit prieteni, socializare, pasiunea vieții și dragostea la care nici nu mai visa. A început să meargă la competiții de dans pentru seniori și, ca prin minune, medicii au anunțat-o că viața ei nu mai este în pericol. Hakamada a reiterat și mai apoi că dezideratul “Trăiește clipa” ar trebui să fie printre cele mai importante în viața unei femei: “Prindeți clipa de fericire și trăiți-o acum, intens, până la urmă!”

 Demnitari

Femeile vor fi mereu pe locul III

Irina Hakamada este la a patra căsătorie, iar experieța sa de familie a început încă la 18 ani, atunci când, declară ea: „m-am căsătorit ca să înving niște stereotipuri”. Realizarea profesională a vorbitoarei și încăpăținarea a căpătat-o mult mai târziu, conștientizând că „Important pentru reușită nu este graficul, planificarea, ci firescul, împăcarea cu sine”. Mai este un lucru important cu care femeile ar trebui să se împace: faptul că ele, în viața unui bărbat vor fi mereu pe locul III! Analizând prioritățile de viață ale unui bărbat, Hakamada conchide că afirmarea profesională ar fi pe locul I, pasiunile (vânat, pescuit, fotbal, jocul de dame, etc.) sunt pe locul II, iar femeia iubită abia pe III. “Puține sunt excepțiile și chiar dacă un bărbat nu va recunoaște, el are nevoie de femeie doar pentru căldura ei maternă, pentru plăcerea pe care i-o oferă sexul și siguranța că îi va da urmași”, declară Hakamada.

 Femei

Nu economișiți, mai bine lucrați mai mult!

“Schibă-te pe tine și toți în jurul tău se vor schimba”, cu aceast deziderat Irina Hakamada a început discuțiile despre cum trebuie să fie, să se comporte, să arate și să ajungă o femeie care își dorește să combine reușit “драйв и кайф и карьера”. Vorbitoarea recomandă să ne străduim să devenim jucători, așa cum le place deseori bărbaților să fie – “femeia jucător place oricui”, a declarat Hakamada. Ea a mai recomandat femeilor să nu facă economii, ci să lucreze mai mult dacă simt că nu au suficiente resurse.

 Hakamada

Vrei să devii Gentlewoman? Iată ce avantaje ai, conform Irinei Hakamada:

  1. Femeile au libidoul mereu ridicat. Folosiți la maxim acest lucru.
  2. Femeile nu fac chelie, ele însă se pot vopsi, machia, transforma și dichisi după bunul plac și în mii de moduri.
  3. Femeile pot face mai multe lucruri o dată. Aici părerile despre Napoleon pot fi foarte diferite…
  4. Femeile sunt cele care au și dau căldură maternă, feminină, lucru pe care îl caută orice bărbat.
  5. Femeile se adaptează ușor la schimbări.
  6. Femeile pot schimba ierarhia lucrurilor, se pot schimba pe ele și pot schimba lumea.

 femei

Prețuiți-vă scump viața

Hakamada ne recomandă să nu încercăm, atunci când vine vorba de carieră, să procedăm la fel ca bărbații. Orice situație de conflict e bine să o tratăm cu umor, să știm să folosim slăbiciunile adversarului nostru. “Vorbiți apăsat, liniștit și cu fraze scurte, făcând pauze, unde e cazul. Așa o fac bărbații și așa le place să discute. Credeți-mă, niciunul nu preferă cicăleala sau cele 200 de cuvinte pe minut pe care pe spuneți fără a vă trage aer”, spune Hakamada. Ultimul sfat legat de relația cu bărbații, oferit de la speakerul rus cu origini japoneze este legat de negocieri: “Bărbații nu trebuie convinși, cu ei doar trebuie să negociezi”, a mai specificat Irina Hakamada.

autografe

Distribuie articolul: