Prin filmulețele pe care le publică pe contul său de Facebook, Ionela Hadârcă face mai mult decât să reflecte ca o oglindă viciile autohtone. Deși este juristă de meserie, actrița cu talent de psiholog arată oamenilor cum nu trebuie să se comporte. În prezent, mentorul Ionelei Hadârcă este faimoasa actriță Ala Menșicov. Despre cum e să găsești atâta inspirație și să fii atât de activ în spațiul virtual, Ionela a mărturisit într-un interviu pentru blogul Mămăligă de Varșovia.

Meseria de jurist

„Este un job care mă mulțumește din toate punctele de vedere, mă face să mă simt împlinită, fără a-mi impune prea multe rigori formale și inutile. Eu nu pot lucra în colective mari, nu pot lucra cînd șeful îmi stă de-asupra capului cu bîta. În jobul meu sînt stăpînă pe timpul și pe lucrul meu. Proiectul în care activez acum este un proiect cu finanțare externă, menit să contribuie la combaterea migrației ilegale. Colaborăm cu Biroul Migrație și Azil al Ministerului Afacerilor Interne, îi ajutăm să-și îmbunătățească activitatea. Este un domeniu în care m-am angajat după absolvirea facultății și la care m-am întors după fiecare încercare de a face altceva”, spune Ionela Hadârcă.

Video-urile publicate pe Facebook

Ionela Hadâcă: „Odată, m-a recunoscut o femeie în troleibuz. M-a întrebat: “tu ești fata ceea de pe Internet? Fiică-mea ne-a pus filmele tale și-am stat aseara, le-am privit pe toate și-asa am mai râs, chiar soțul meu așa râdea că i se clătina burta… Chiar mulțumesc, tu știi de când n-am râs noi toți împreună?”. A fost cel mai frumos compliment pe care l-am primit vreodată. Pentru că asta mi-am propus – să fac un umor pentru mai multe categorii de vîrstă.  Un umor decent, dar deloc cuminte. Un fel de oglindă, dacă vreți.”

Despre imaginea moldovencei de la bâlci, fata cu paiete și unghii imense scuipând „răsărită” și vorbind „maldavenești:

„Eu nu pot să parodiez bărbați. Dacă aș putea, credeți-mă c-aș face-o mult mai usturător. Dar oamenii noștri nu sunt unicii vinovați de nivelul de cultură din țară. Cultura se educă, se învață. Uitați-vă la emisiunile pentru copii, la spectacolele pentru copii, la cărțile pentru copii editate în Moldova și veți înțelege ce fel de cetățeni își dorește țara asta.

În primul rînd, admir de mult timp tot ce fac doamna Meșină și domnul Prodan. Îmi place echipa lor, îmi plac spoturile pe care le fac. Eram foarte curioasă să-i cunosc, să-i văd în proces de lucru. A fost o experiență de neuitat. Am avut două partenere extraordinare, Ana Tcacenco și Inna Colbasiuc, două actrițe extrem de talentate, l-am cunoscut pe Viorel Mardare în calitate de regizor, a fost  o zi ca o viață. Pot să vă spun că a fost unica zi de cînd au apărut copiii mei pe lume, în care nu m-am gîndit nici la ei. Iar spotul avea scopul de a-i învăța pe oameni să nu se lase pradă manipulării. Asta e tema care mă doare cel mai mult, asta e ceea ce-as vrea să schimb în primul rînd în țara noastră.”, spune Ionela Hadârcă.

 Video-ul preferat al Ionelei:

„Mi-s dragi filmulețele în care apar copiii mei. Mi-i drag videoul cu Caisa, pentru că el place copiilor. Dar eu nu le privesc, pentru că de fiecare dată îmi vin idei de îmbunătățire și mă enervez. De asta cred că cel mai bun încă nu a apărut”, spune actrița.

Sfaturi pentru femeile care vor să-și lanseze un blog

„Nu cred că sunt în poziție să dau sfaturi, pentru că eu însămi nu am făcut mare lucru. Dacă, însă, m-ar întreba o prietenă, aș sfătui-o în primul rînd să citească mult. Lectura, într-un mod miraculos, face ca gândurile să se închege într-un mod clar și ca lumea să vrea să afle ce ai de zis.

Al doilea sfat ar fi să scrie (sau să filmeze), gândindu-se că produsul nu va fi văzut de nimeni niciodată. Ca-ntr-un jurnal intim. Apoi să-l plaseze cu ochii închiși. Spun asta, pentru că publicul nostru e plictisit de femei care vor să placă. Timpul pozelor fotoșopate și textelor siropoase a trecut”, a mai spus Ionela Hadârcă, în interviul pentru Olga Corochii.

Foto: Captură Video

Distribuie articolul: