De aproape 2 ani este ofiţer de presă la Bancă Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. La Chişinău, Ina Coreţchi a fost jurnalistă şi a lucrat o perioadă în domeniul relaţii cu publicul, iar de 5 ani locuieşte împreună cu familia în Londra.

Cum te-ai adaptat la viaţa londoneză şi cum se simte familia ta în Marea Britanie?

— Vizitasem Marea Britanie înainte de a ne stabili aici. Poate din această cauză nici n-am avut acele dificultăţi de adaptare. Ştim de unde venim şi cine suntem. Asta nu ne împiedică să ne construim mai departe viaţa în ţara care ne-a devenit noua `acasă`. Armand, fiul meu de 9 ani, a pus cel mai bine punctul pe `i` în acest sens, când mi-a declarat într-o zi: `Eu sunt englezovan`.

Ce te-a motivat să pleci în Marea Britanie?

— Ne doream şanse pentru noi şi pentru copil, şanse pe care, din păcate, nu le vedeam în Moldova. După cîţiva ani de ezitări, în 2005 am constatat că schimbarea întîrzia să se producă. Atunci am zis că dacă schimbarea nu vine, ne ducem noi spre ea. Aşa că anul următor am plecat în Marea Britanie, prin intermediul unui program de atragere a străinilor cu calificare înaltă.

Lucrezi la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Ce faci mai exact?

— Sunt la BERD de aproape doi ani şi fac tot ceea ce implică rolul de ofiţer de presă – strategii de comunicare pentru proiecte de investiţii, relaţii cu mass-media, comunicate de presă, organizare de interviuri, conferinţe de presă. Zona de care sunt responsabilă sunt ţările din Europa Centrală şi de Sud-Est, ţările Baltice şi Republica Moldova.

Care a fost primul job pe care l-ai avut în Londra şi cum ai ajuns să lucrezi la BERD?

— în Moldova lucrasem o perioadă în domeniul relaţiilor cu publicul, această experienţă profesională ulterior mi-a prins bine în Marea Britanie. La primul meu job în Londra, am lucrat în calitate de producător de conferinţe cu tematici business, axate pe economiile ţărilor din CSI şi Rusia. Eram responsabilă de tot ce ţine de pregătirea agendei unui eveniment.

A fost un job foarte interesant, dar după trei am hotărît că e timpul pentru o schimbare. Am văzut anunţul pentru rolul de Press Officer la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi după ce am citit descrierea poziţiei, i-am zis soţului că acesta e jobul făcut pentru mine şi eu pentru el. Am trimis CV-ul. Abia după a treia tură de interviuri mi-a fost făcută oferta de angajare.

Există păreri precum că britanicii sunt un popor uşor reticent faţă de străini, iar pe alocuri sunt şi infatuaţi. Ce crezi despre asta şi care este atitudinea ta faţă de englezi?

— Reticenţi faţă de străini şi infatuaţi? Eşti sigură că nu te-ai referit la francezi? Evident, criza financiară a accentuat unele tendinţe xenofobe în Europa. însă chiar şi în aceste condiţii, cred că englezii sunt foarte toleranţi şi politicoşi. Asta ţine în primul rând de modelul de educaţie, cultură, şi nu în ultimul rând, de tradiţii.

Atunci când unele ţări din Europa au interzis portul în public al vălului islamic, Londra a spus că nu va face acest lucru pentru că este „unbritish`, sau „nebritanic`.

Pot să dau şi un exemplu mai personal. într-o dimineaţă m-a sunat şeful (englez) şi mi-a dat să vorbesc cu o tânără româncă pe care a întâlnit-o plângând într-o staţie de trenuri. Fata era însărcinată, se rătăcise şi nu vorbea engleza. După ce am aflat unde dorea să ajungă, şeful a mers cu ea la ghişeu şi a ajutat-o să-şi cumpere bilet şi să găsească trenul potrivit.

Cum vedeţi Moldova de la Londra? N-aţi dori să vă întoarceţi acum la Chişinău?

— De aici, pare că Republica Moldova este ocolită de noţiunea timpului şi că lucrurile stau pe loc. Uneori am impresia că dacă nu aş urmări ştirile din Moldova câteva săptămâni, nu aş pierde mare lucru. Deocamdată, nu planificăm să revenim la Chişinău, pentru că ne simţim aici la locul nostru. Dar cine ştie?Poate peste ceva timp, când fiul meu va atinge majoratul şi va merge pe calea sa, poate atunci se va găsi un rost şi pentru noi în Moldova. Niciodată nu spune „niciodată`.

Pe lângă politeţe şi toleranţă, ce alte lucruri apreciezi la englezi ? Există şi lucruri care îţi displac în Marea Britanie ?

— îmi place că la englezi regula este regulă şi nu un impediment ce trebuie cumva ocolit.

îmi place că lumea nu-şi dă coate ca să intre în tren.

Ador să observ bătrânelele cum merg mândre la volan şi ţi-o taie pe dinainte, la vârsta la care o moldoveancă are deja demult pregătită zestrea „de moarte`.

Dar nu-mi place că în ziua de Crăciun nu merge transportul public şi că duminica magazinele se închid la ora 5.

După părerea ta, ce ar putea să preia moldovenii de la englezi?

— Moldovenilor cu siguranţă le-ar prinde bine mai multă toleranţă faţă de ceea cu ce nu sunt obişnuiţi, mai mult curaj în a-şi exprima opiniile, dar şi diplomaţie — pentru a o face într-un mod respectuos. Şi poate să înveţe să trăiască pentru sine, şi nu pentru a impresiona vecinii şi cumătrii.

Distribuie articolul: