Germana, italiana, franceza nu le sunt străine vedetelor de la noi. Mai mulţi interpreţi se laudă că ştiu sa cânte bine, dar au şi alte aptitudini, printre care şi limbile străine. Dacă îi crezi pe cuvânt poţi zice că sunt poligloţi, dar când trec la fapte stelele plaiului moldav o cam dau în bară.Unii interpreţi de la noi se declară foarte buni când vorbim despre cunoaşterea limbilor străine.

“Eu vorbesc cinci limbi: italiana, franceza, spaniola, rusa şi ucraineana”, spune Ricky Ardezianu. “Am studiat limba italiană, cunosc foarte bine rusa, bine engleza şi romana”, susţine Dianna Rotaru.

Alţii recunosc faptul că ştiu şi înţeleg alte limbi doar câte un pic. “Cunosc limba română, limba rusă, germana un pic, engleza un pic şi franceza un pic”, afirmă Victoria Lungu.

Mai puţin cunoscători ai acestui domeniu sau poate mai modeşti s-au dovedit a fi Doina Sulac şi Alexandru Manciu.”Cunosc limba rusă puţin, iar limba romană o vorbesc perfect”, crede Doina Sulac.
“Cunosc engleza un pic, dar şi româna şi rusa”, spune Alexandru Manciu.

Toate bune şi frumoase până aici. Doar că atunci când a trebuit să spună câteva cuvinte în limbile pe care se laudă că le ştiu atât de bine, starurile noastre s-au schimbat la faţă.

 

Ştiu să salute publicul, pot spune cum îi cheamă şi câţi ani au ei şi rudele lor. Sunt doar câteva expresii de începători pe care am reuşit să le auzim de la interpreţii noştri, dar, cine ştie, poate emoţiile sunt de vină!

Sursa: www.publika.md  

 

Distribuie articolul: