Membrele trupei muzicale Pussy Riot, au fost condamnate la câte doi ani de închisoare. Tribunalul din Moscova le-a găsit vinovate de “huliganism” şi “incitare la ură religioasă”, după un proces intens mediatizat pe plan internaţional. Procesul a căpătat o dimensiune internaţională, iar cele trei muziciene au primit în ultimele săptămâni mesaje de sprijin din lumea întreagă. Mai mulţi artişti de seamă, printre care se numără Paul McCartney, Madonna, Sting şi Yoko Ono, văduva lui John Lennon, şi-au exprimat solidaritatea faţă de cauza celor trei acuzate.

Vezi aici video pentru ceea ce au fost acuzate cele 3 tinere.

Simpatizanţii trupei întâlnit în semn de solidaritate în mai multe oraşe din Europa şi au manifestat pentru eliberarea lor, la Paris, Bruxelles şi Londra.

Nadejda Tolokonnikova, în vârstă de 22 de ani, Ekaterina Samuţevici, în vârstă de 30 de ani, şi Maria Alehina, în vârstă de 24 de ani, care au interpretat “o rugăciune punk” în catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, în care i-au cerut Sfintei Fecioare să “îl alunge pe Putin” de la putere, “au încălcat ordinea publică” şi au adus “ofense sentimentelor (religioase) ale credincioşilor”, fără să îşi exprime apoi regretul pentru fapta comisă, a declarat judecătoarea Marina Syrova.

Tu ce părere ai despre decizia Tribunalului din Moscova?

Distribuie articolul: