Katy Rain are un an 2013 plin de schimbări: a plecat în România, a schimbat postul de profesoară la medicină pe cel de studentă la filozofie, iar pe 15 mai a spus tare şi ferm – DA! Alesul ei se numeşte Denis, iar cei doi au o relaţie de mai bine de un an. “E foarte ciudată pentru mine noua ipostază, e un drum deschis cu multă responsabilitate. Mă simt fericită”, a menţionat interpreta pentru un post privat de televiziune. Katy a spus că propunerea a venit pe 8 martie, iar cei doi au hotărât că luna mai este perfectă pentru nunta lor, pe care au jucat-o în inima codrilor, pe traseul Chişinău-Bucureşti. “Am făcut şi cununia la mănăstirea Căpriana”, a mai spus Katy.

 

Ajutaţi de părinţi, tinerii însurăţei au reuşit să organizeze ceremonia în timp record. La petrecere au fost prezenţi peste 200 de invitaţi. Întrebată dacă graba nu se datorează cumva unei sarcini, cântăreața a precizat: “Cred că aşa cum va vrea Dumnezeu, noi suntem gata să fim părinţi, iubim mult copiii şi acesta este sensul vieţii. Când voi fi mămică vă voi spune”.

 

 

Deşi tradiţia spune că imediat după nuntă mirele şi mireasa merg în luna de miere, cei doi nu se grăbesc, dar îşi fac totuşi planuri. “Avem în plan să mergem cu maşina din Bucureşti spre Grecia, dar mai vedem într-o lună”, a mărturisit interpreta. Katy Rain a devenit doamna Condrea, dar a păstrat şi numele de fată – Tostogan.

Echipa de producție a interpretei a realizat și un filmuleț cu această ocazie.

Sursa: Publika.md 
Foto: Facebook

Citește despre Katy Rain pe PentruEa:
Katy Rain și noul single “Losing Control”  
Katy Rain – prima piesă în română  
Katy Rain e prietenă cu fracțiile și biofizica 

Distribuie articolul: