Tot ce ni se întâmplă e pură întâmplare. Că sunt aici, că sunt cine sunt, că am ce am. E o întâmplare să iubim, să fim iubiți.

Îți dai seama că în locul meu putea fi oricine? Da, te-ai fi îndrăgostit de oricine altcineva, dacă în acel moment nu se întâmpla să vin eu în întâmpinarea ta. Dacă nu se întâmpla să fiu frumoasă și strălucitoare, zâmbitoare, să am bucle aurii și parfum cu miros de floarea soarelui.

A fost o întâmplare să bat la ușa sufletului tău, iar ea, întâmplător, să fie deschisă. Întâmplător, acolo, în inima ta, am găsit un ungher liber, chiar dacă totul în jur era aglomerat, chiar dacă nu era loc și pentru mine.

M-am ghemuit pe podeaua rece și mi-am sprijinit spatele de peretele din piatră. Îmi era frig și aveam nevoie de căldură, tu te-ai oprit în loc și mi-ai aruncat ceva peste umeri. Mi-am cuprins picioarele strâns în brațe, iar bărbia mi-am sprijinit-o de genunchi.

Am zăcut acolo cerșindu-ți atenție și m-am hrănit cu firimituri de afecțiune, pe care le scăpai pe jos când treceai pe alături. Le ciuguleam înfometată și eram atât de fericită. Uneori plângeam, pentru că îmi era sete și altă sursă de apă nu aveam. Mă deprinsesem cu acel gust sărat.

Într-o zi te-ai apropiat și mi-ai spus că trebuie să plec. Că îți fac rău, că nu mai ai oxigen – te sufocam. Că în toată harababura aia, care se afla la tine în inimă, eu eram o „chestie” în plus. Nu vroiam să plec, nu aveam unde, nu aveam la cine. Îmi era bine acolo, chiar dacă era incomod și mă simțeam o intrusă – ce absurditate.

Am făcut câteva tentative de a pleca, dar… fie nu aveam curaj – ajungeam până la ușă, apoi înfricoșată o zbugheam înapoi în ungherul meu, ca nu cumva altcineva să-mi ia locul; fie tu erai nehotărât și nu puteai să mă lași. Și ne-am mai chinuit o vreme…

Acum, însă, chiar voi pleca. Voi arunca șalul cu care m-ai acoperit și cu umerii dezveliți te voi lăsa. Pentru că, întâmplător, am întâlnit pe altcineva, care are o inimă goală și mi-o oferă toată. Îți imaginezi? O inimă doar pentru mine? Iar tu, din întâmplare, vei găsi o altă destinatară pentru complimentele tale zaharisite. Îi vei spune și ei că e un om special, luminos, că îți place să vorbiți, iar în ungherul unde eu am stat vei pune un dulap sau o altă mobilă, care să te facă să uiți că am respirat acolo ceva timp pentru tine.

Eu voi fi una dintre cele multe, tu vei fi unul dintre cei mulți – care s-au oprit în loc, i-am adăpostit, apoi le-am spus să plece.

Eu nu voi rămâne decât o însemnare codificată în jurnalul tău, iar tu nu vei fi decât niște versuri albe mâzgălite pe foaie și uitate. Iubirea nu-i decât o întâmplare…

Noi trăim din întâmplare…

Distribuie articolul: