Daniela Malai este al doilea antrenor de Zumba licențiat în Moldova. A studiat acest tip de fitness la Moscova, instruită fiind de o antrenoare americană. Energia sa nu are hotare, întrucât consideră Zumba drept o afacere de suflet. Admiră felul în care femeile slăbesc și prind curaj. La lecțiile sale de Zumba, vin mame cu fiicele lor, femei cu vârste trecute de 40 de ani și femei care pur și simplu se bucură de viață. Cea mai mare sursă de inspirație pe care o posedă este chiar mama Danielei, care vine cu sufletul deschis la fiecare antrenament! 

„Iubesc să dansez, să zâmbesc, să duc o viaţă activă, am multă energie și uite că asta este Zumba – un mod plăcut de a face mişcare, timp în care dai jos și kilogramele în plus, îţi eliberezi mintea de gândurile pesimiste şi ai o dispoziţie nebună! 

La 17 ani, am primit oferta de a fi coreograf pentru copii de 3-4 ani şi adolescenţi de 16-18 ani. Atunci, am înţeles că am cu cine împărţi toată nebunia mea. În câteva luni, am acceptat provocarea de a face o activitate pentru toate categoriile de vârstă (10- 50 ani), anume pentru lumea care nici nu are talent la dans. Nebunia dată am început-o în 2011, în colectivul Studio-class, iar după un an jumătate, mi-am deschis propriile mele grupe arendând o sală la Artico, unde predau până în prezent.

Zumba se practică în Republica Moldova din 2011, eram a doua persoană licențiată la noi în ţară şi timp de 4 ani, am promovat stilul dat la maxim. Femeile sunt interesate, fiindcă un astfel de antrenament ajută la tonifierea și sculptarea corpului, la întărirea mușchilor inimii şi la pierderea kilogramelor nedorite, toate în același timp. Muzica latino te face să te distrezi, să zâmbești, iar mişcarile sunt simple şi eficiente.

Am făcut cursurile de Zumba la Moscova, fiind învăţată de o antrenoare americană şi acolo am obţinut și licenţa. Învăț mișcări noi săptămânal, am fost la Master-Class-uri în SUA, dar am fost și în România la un Master-Class cu Beto Pérez – fondatorul Zumba. Și imaginația este cea care mă ajută!

Zumba este un tip de fitness ce combină mişcările dansurilor latino, precum: salsa, merengue, reggaeton și bachata cu exerciţiile de fitness şi aerobică, toate acompaniate de muzica latino. Din cauza că mişcarile sunt uneori haioase și muzica este foarte ritmată, doamnele mărturisesc că uită, la Zumba, de grijile de acasă, de stresul de la serviciu, de vârsta lor, pentru că timp de 45 minute obosesc plăcut, râd, sunt fericite, se simt frumoase și nu s-au gândit niciodată că la 40 ani vor ajunge să danseze în asemenea ritmuri.

De îndată ce ai început să mergi la antrenamentele Zumba, vei vedea că toți muşchii corpului încep să lucreze. Pe ritmuri latino, iţi mişti mâinile, picioarele, şoldurile, te apleci, te ridici, te îndoi, te învârți, dar te și distrezi. O lecţie durează 45 minute intensive, unde arzi între 700-1000 calorii. Rezultatele dorite se vor vedea în timp, în funcţie de timpul alocat exerciţiilor Zumba, dar și de organismul fiecărei persoane în parte, e nevoie măcar de 3 luni ca să fie vizibile rezultatele.

Nu toţi ne-am născut dansatori şi toţi avem o masă corporală diferită. Eu încerc să explic lumii că exercițiile Zumba reduc stresul şi inhibiţiile. Niciodată nu mă apropii să spun cuiva că nu e corect aşa sau altfel, încerc să le arăt după ore adăugătoare, câteva mişcari. La Zumba se uită de tehnică, aici se danseză cu sufletul. De obicei, persoanele se acomodează maxim în două săptamâni, nu mai mult.

Este recomandat  orice tip de îmbrăcăminte sport și ghete care oferă o susţinere destul de bună în timp ce execuţi mişcările după ritmuri rapide. La fel, e foarte bine să ai cu tine o sticlă de apă şi să nu lași acasă buna dispoziţie!

Am instructat puţini bărbaţi, însă au fost. Nu prea au curajul, se sfiesc între atâtea fete. Sigur că e benefic, fiindcă oricine are nevoie de mişcare, aici lucreză în mod special muşchii picioarelor, ai abdomenului, ai braţelor, benificiază circulația sângelui și tonifierea organismului. Inima lucrează foarte mult.

Trăiesc o plăcere deosebită când văd că la ora mea de dans vine şi mama. Ea este una din motivaţiile mele, fiindcă se mândreşte când vede că circa 30 de doamne zâmbesc şi simt plăcere de la ora mea. Des aud întrebarea: Daniela unde e motoraşul tău și de unde ai atâta energie? Din inimă vine totul, îmi iubesc job-ul şi cea mai mare plăcere o trăiesc atunci când la sfârşitul orei, toate participantele apaudă, sunt transpirate şi uită de vârsta pe care o au. Încă un lucru frumos se petrece aici: vin mămicile împreună cu copiii lor, e ceva extraordinar de frumos când vezi cum mama și fiica dansează impreună!

Cum mă alimentez eu? Nu mănânc cu o oră înainte şi după sport. Seara mănânc ceva uşor: salate, fructe și multe legume. Neapărat mănânc dimineţa și la amiază foarte bine. De cuvântul dietă trebuie să uitați, a nu mânca, nu e sănătos. Cuvântul-cheie într-o alimentație corectă înseamnă 2 litri de apă pe zi. Îţi aduce viaţă și frumuseţe!”, ne-a mărturisit Daniela.

Foto: Arhiva Personală

Distribuie articolul: