Inna a făcut echipă cu Reik pentru cel mai nou single al ei, “Dame Tu Amor”, care se bucură şi de un videoclip filmat atât în Bucuresti, cât şi în Los Angeles. Featuringul cu Reik este inclus pe albumul Party Never Ends. Materialul este o premieră, întrucât Inna trece și în spatele camerelor, în rol de regizor. În noul material video, Inna îşi arată latura artistică prin muzică şi prin pictură, având de asemenea şi un moment de răbufnire: este în rolul unei pictorițe care își distruge lucrările. Cadrele cu Inna au fost filmate la București, sub regia secundă a lui Khaled Mokhtar, iar cele cu Reik în Los Angeles, după cum puteţi urmări în clipul de mai jos.

Inna, pe numele ei adevărat Elena Alexandra Apostoleanu, născută în Mangalia, România este o cântăreață de muzică dance și house. A început să colaboreze cu echipa de producători Play & Win în 2008, an în care a fost lansat și primul său disc single, „Hot”, piesă ce a ajuns pe primul loc în clasamentele radio din România, Bulgaria, Polonia, Rusia, Ungaria, Turcia și Grecia.

Ulterior, interpreta a câștigat patru trofee la gala premiilor Romanian Music Awards 2009. În toamna aceluiași an, Inna obținea un trofeu la premiile MTV Europe Music Awards, la categoria „Cel mai bun interpret român”.

Sursa: 1music.ro
Citește pe PentruEa despre Inna:
Inna în Inndia (VIDEO)  
Inna a lansat o nouă piesă „Spre mare”

Distribuie articolul: