Banii europeni care vin în Moldova au ajuns în majoritatea localităţilor care au primari activi. Este concluzia la care au ajuns experţii invitaţi la emisiunea Politica de la TV7 din 15 octombrie 2014. În perioada 2009 – 2014, din partea Uniunii Europene şi a organizaţiilor donatoare, în Moldova au fost transferaţi peste 809 milioane de euro, dezvoltarea regională fiind unul dintre domeniile prioritare.

Ambasada Suediei s-a implicat în multe programe, care au acoperit majoritatea satelor din Moldova, acestea beneficiind de diferite tipuri de ajutor, a menţionat Ingrid Tersman, Ambasadoarea Suediei înMoldova.

„În multe localităţi am reparat grădiniţe, şcoli, drumuri, am construit sisteme de apă şi canalizare, avem proiecte în domeniul prelucrării deşeurilor, susţinerea societăţii civile, etc. M-aş mira dacă mi-ar spune cineva că există multe sate care nu s-au implicat în niciunul din aceste programe.” a maispus ambasadoarea.

Dezvoltarea unei localităţi depinde foarte mult de administraţia localităţii. Această idee a fostenunţată de Ambasadoarea Germaniei în Moldova, Ulrike Maria Knotz, invitată la emisiune. „Primarii sunt un element pozitiv foarte important, o speranţă pentru ţară, pentru că ei cunosc cel mai bine nevoile cotidiene ale locuitorilor. Ei nu pot să rămână la conducere, dacă ei nu sunt receptivi faţă de cetăţeni. De aceea, cred că ei sunt oameni demni de admiraţie.”

De această părere este şi Vladimir Soloviov, redactorul şef al portalului Newsmaker.md. „Când am mers în Brăviceni, am văzut că un om are sere şi cultivă legume, altul are o mini-fabrică de producere a salamului. Şi fiecare din ei spune că îi sunt recunoscători primarului pentru că i-a informat şi au obţinut granturi, care i-au ajutat să se dezvolte. Şi atunci când antreprenorul privat ia un grant, unde pune şi partea lui de bani, el e cointeresat să fie cât mai eficient. De cealaltă parte, este satul Şestaci, unde nici unul din cei cu care am vorbit nu a spus nimic despre puterea locală, nici de bine, nici de rău, dar oamenii se plângeau că le este greu.” a povestit Vladimir Soloviov.

La rândul său, Alexandru Muravschi, doctor în ştiinţe economice, consideră că aceste procese depind foarte mult de cine se află la conducerea localităţii. „Am primari care pot să mă sune şi de 10 ori pe an. Vin cu proiecte, se interesează. Iar alţii, mergi la ei şi sunt total dezinteresaţi: ei, oricum nu vom primi nimic, eu odată m-am adresat şi nu am primit nimic, spun ei.”

În opinia expertului PNUD, Mihai Roşcovan, nu totul depinde de primar, ci mai degrabă de organizarea teritorială a ţării noastre. Sunt multe localităţi, acestea sunt relativ mici şi de aceea nu au potenţial, nu au buget pentru dezvoltare. Soluţia ar fi reorganizarea administraţiilor locale, astfel încât o primărie să gestioneze mai multe sate.

În acest sens, încă din 2010 se lucrează la reforma descentralizării finanţelor locale, care va presupune un anumit grad de autonomie pentru regiuni. Conform invitaţilor, una din consecinţele reformei va fi reducerea influenţei politicului asupra dezvoltării localităţilor, pentru că banii din buget se vor aloca după criterii bine-stabilite.

„Reforma descentralizării finanţelor locale este una din cele mai importante pentru dezvoltarea economică a ţării. Unităţile teritoriale vor fi mai eficiente şi vor putea să presteze servicii mai bune populaţiei. Suedia este principalul donator în procesul de descentralizare. Acum descentralizarea fiscală este pilotată în 3 raioane şi în municipiul Chişinău, dar sper că în 2015 aceasta să fie implementată pe tot teritoriul Moldovei.” a declarat Ingrid Tersman în emisiune. Doamna Ambasadoare a asigurat că toţi banii alocaţi se monitorizează foarte bine de către ambasadă şi că riscul ca aceştia să fie cheltuiţi incorect, este minim.

Ediţiile speciale „Întreabă Europa” ale emisiunii Politica se difuzează în direct la TV7 în fiecare miercuri de la ora 21:00.

P

Distribuie articolul: