Victoria Popic (28 ani) demontează percepţia, aproape clasică, precum că fetele nu sunt iscusite în ale IT-ului. Pasionată de programare încă din liceu, acum își face doctoratul la Stanford, iar în timpul acestei veri a predat studenților din Africa. Își dorește o carieră de cercetător științific în domeniul informaticii și crede că sistemul educațional american este cel mai bun din lume. Îi mai place să cânte blues la chitara electrică și să bea multă cafea. Deoarece locuiește în California adoră să facă hiking în Parcul Naţional Yosemite, snowboarding în Tahoe sau să meargă pe Highway 1 de-a lungul oceanului. Citiți mai jos istoria extraordinară a unei programiste căreia nu-i place să-și programeze viitorul.

Poate e un stereotip, dar de obicei băieții sunt mai pasionați de IT. Cum a început pasiunea ta pentru matematică?

Cred că unul dintre motivele principale de ce sunt mai puţine fete decât băieţi în IT este anume promovarea acestui stereotip, creând un „feedback loop” (efect retroactiv). Nu este vorba de o lipsă de pasiune. Fetelor, (dacă citiţi): Yes, we can. (Da, noi putem)! Matematica şi informatica mi-au plăcut mult încă din liceu. Dragostea faţă de ele s-a dezvoltat cu adevărat când am început să studiez la Institutul Tehnologic din Massachusetts (MIT). Nopţile nedormite în şir, scriind programe sau demonstrând teoreme, se egalau cu fericirea. Eu nu privesc profesia legată de informatică sau matematică ca un lucru, mă simt de parcă mă distrez în continuu. Și când se mai întâmplă să nu mănânc o zi întreagă căutând un careva „bug”(eroare) în program, mă simt foarte norocoasă că pot să fac ceva ce mă captivează într-atât, pentru că chiar îmi place mult să mănânc.

Cum şi când ai luat decizia să-ți faci studiile în SUA?

A fost o decizie foarte spontană. Am plecat la studii când aveam 17 ani. Privind retrospectiv, mă bucur mult că am fost admisă şi mi-au acordat o bursă. Sunt adepta sistemului american de studii. Se pune mult accentul pe gândirea independentă şi creativitate. Universităţile oferă o varietate enormă de cursuri predate de profesori foarte pasionaţi şi care te inspiră.

Cât timp ți-a luat să te adaptezi la modelul american de studii?

Nu mi-a luat ceva timp să mă gândesc la adaptare. Sistemul mi-a plăcut imediat. În SUA poți să iei cursuri din toate domeniile care te interesează ca să descoperi ceea ce într-adevăr îți place. Problemele care atunci mă preocupau erau cum să fac să învăț totul? În primii ani mă interesau mult științele naturale ca fizica, chimia, biologia și neuroștiința. Desigur, la un moment dat am hotărât să mă specializez în informatică și matematică.

În 2013, revista Forbes a plasat Stanford-ul pe locul 1 în topul universităţilor din SUA. Care sunt impresiile tale despre Stanford?

Este interesant – multe persoane creative şi dedicate ştiinţei adunate în acelaşi loc. În plus, sunt palmieri şi havuzuri. Can’t complain. (Nu te poţi plânge). Când vorbesc despre un proiect de cercetare, colegii ascultă şi nu numai din politeţe (sper). La Stanford interacţionezi cu profesorii, de parcă ţi-ar fi prieteni. Bunăoară, nu demult am discutat peste o oră cu profesorul meu despre teleportare, Battlestar Galactica (serial american Science Fiction creat de Glen A. Larson în 1978) și interfața între creier și calculator. Deşi, noi încă nu facem cercetare în aceste domenii. La Stanford, pentru că e situat în Silicon Valley există o legatură puternică cu multe companii IT din împrejurime. Motiv pentru care se obişnuiește ca studenții, în timpul verii, să lucreze la o companie şi să aplice ceea ce învăţă la facultate.

În timpul studiilor ai făcut stagii la companiile din împrejurime?

Am făcut câteva stagieri de vară şi am lucrat full-time (anul între masterat şi doctorat) la companii IT. Era destul de interesant şi am învăţat multe, însă prefer să fac cercetare ştiinţifică.

Vrei să urmezi o carieră academică sau să o combini cu activitatea la o companie IT?

Îmi place cercetarea. Aceasta o pot continua la o universitate, dar şi la un centru de cercetare industrial. Fiindcă îmi place şi să predau, cred că sunt înclinată puţin mai mult spre o carieră academică de profesor la o universitate. Un lucru important pentru mine e să lucrez cu oameni pasionaţi şi interesanţi la proiecte ce mă captivează. Acum fac cercetare în două laboratoare şi la ambele lucrez cu colegi foarte muncitori. Mă interesează domeniul de calcul paralel, bioinformatica, sistemele distribuite, limbajele de programare specializate pentru un domeniu și securitatea. Unul din obiectivele mele e să creez algoritme și sisteme specializate pentru a lucra cu datele genomice (de exemplu, colecții de ADN uman) care să fie folosite în domeniul sănătăţii.

Unde te vezi peste cinci ani?

Nu-mi place să planific și să fiu cu gândurile în viitor. Eu iubesc ceea ce fac acum. Cred că dacă mereu te gândești la următorul pas, nu prea trăiești prezentul. Fiindcă îmi place sponteneitatea, iau multe decizii astfel. Tot timpul caut ceva nou de descoperit. Însă, dacă ar trebui să ghicesc, peste cinci ani e probabil să fac una din acestea: să-mi deschid propria companie IT, să fac cercetare la o universitate sau companie IT sau să lucrez în domeniu educaţional IT într-o ţară africană (de exemplu, Senegal, unde predau acum vara.)

Ce faci când nu programezi?

Îmi place să desenez, să citesc şi să cânt la chitara mea electrică. Uneori petrec săptămâni întregi doar programând şi cântând blues la chitară (împreună cu multă cafea). Mă simt foarte fericită. Un avantaj în IT este că poţi lucra de oriunde. Fiind în California, petrec mult timp afară la natură. Îmi place să fac hiking (în Parcul Naţional Yosemite), snowboarding în Tahoe sau să merg pe Highway 1 de-a lungul oceanului.

Cât de des vii acasă la Chişinău?

Familia mea e în Moldova şi încerc să vin în vizită cel puţin o dată pe an. Când am conferinţe în Europa reuşesc să ajung în Chişinău mai des. Îmi place să vin mai ales vara când oraşul e foarte verde şi sunt multe fructe. Petrec o mare parte a timpului cu familia. Ei mereu m-au susţinut mult în tot ce fac şi le sunt foarte recunoscătoare. Apropo, cu toate că nu o fac acum, ambii parinţi sunt ingineri de profesie – se vede că mi s-a transmis şi mie.

 

Distribuie articolul: