Are 20 de ani și tot atâtea vise. Vorbim despre Natalia Nani, o tânără basarabeancă studentă la București, pasionată de arhitectură și îndrăgostită de viață. De mai bine de un an a plecat în căutarea unui viitor mai bun în lumea formelor și a figurilor, într-o altă lume. Revenită acasă, Natalia a povestit pentru Ea.md despre începuturile sale și ne-a descris cele mai frumoase experiențe trăite în această perioadă. 

Natalia, știu că de mică ești pasionată de pictură. De când a apărut, însă dragostea pentru arhitectură?

Nu știu dacă aș putea-o numi pasiune și nici nu știu de unde a apărut sau cum a evoluat. Se pare că desenul a făcut tot timpul parte din viața mea, ca fiind ceva natural și obișnuit. Prea târziu am realizat că aș fi putut investi mai mult timp și efort în ceea ce iubesc să fac. Iată de ce am decis să încerc să stroc maximul din minimul de aptitudini. Am ales să studiez arhitectura din admirația pe care o am față de frumos, dar și din dorința de schimbare. Pentru mine, arhitectura reprezintă exteriorizarea valorilor, experiențelor, stărilor, problemelor și necesităților umane. Înseamnă mai mult decât formă, estetică sau structură.

5

Îți faci studiile în România. Spune-ne ce te leagă de această țară și de ce ai ales să înveți anume acolo?

Nu cred că este ceva ce MĂ leagă. NE leagă o limbă, o cultură, o istorie. Alegerea de a studia în România mi-a fost determinată de posibilitățile pe care le oferă facultatea, orașul și țara, în general. Uneori, mă gândesc că nu eu am ales Bucureștiul, ci el m-a ales pe mine.

7

Dar cum vezi tu Bucureștiul? Cum poate fi caracterizat acest oraș din perspectiva unui student basarabean?

Bucureștiul este un oraș al contrastelor. Familiar, dar totuși atât de străin. Pe cât de vechi, pe atât de energic. Este un oraș care are multe de arătat. Pe lângă monumentele arhitecturale și farmecul urban, Bucureștiul bucură cu o mare diversitate de evenimente culturale, fapt care reprezintă un atu imens pe care îl deține orașul.

6

După un an în care ai studiat în România, poți spune care sunt diferențele dintre sistemul de învățământ de aici și cel de acolo? Este dificil să ajungi în Top?

Cu certitudine, cel mai dificil este să te afirmi într-un mediu străin. Acest lucru solicită efort dublu, triplu, înzecit, dar, totodată te face să înveți să apreciezi obiectiv propriile capacități și neajunsuri. Te face să fii mai responsabil și mai matur deopotrivă.

3

Natalia, care au fost cele mai frumoase experiențe pe care le-ai trăit în această perioadă?

În România am cunoscut mulți oameni frumoși, talentați. Am legat noi prietenii, iar susținerea de care am avut parte în momentele mai dificile m-au făcut să înțeleg că am reușit să le păstrez pe cele vechi.

9

Ce realizări ai reușit să obții până acum?

La moment, mă pot mândri doar cu realizări de ordin personal, cele profesionale abia urmează. Cel mai important și mai dificil a fost să învăț să am încredere în propriile forțe și în propriile idei, să obțin certitudianea că totul depinde doar de mine și să-mi asum responsabilitatea pentru acest fapt.

8

Revenind la pictură, ce te inspiră atunci când pictezi/ desenezi? 

Pictura este ceea ce admir, iar desenul ceea ce iubesc și încerc să fac. Orice poate deveni o sursă de inspirație: o imagine pe care o am în minte, ceea ce văd la moment sau, mai des, ceea ce simt și trăiesc. Uneori, fixez pe hârtie locuri, momente. Alteori, creionul este cel care mă ajută să mă detașez de contextul fizic.

4

Ai lucrări impresionante, crearea cărora necesită foarte multă răbdare. Spune-ne ce calități ar trebui să posede un viitor arhitect pentru a ajunge de succes?

Consider că pentru a avea succes în orice domeniu trebuie, în primul rând să lucrezi cu multă pasiune. Restul calităților și abilităților le dobândești pe parcurs, odată cu experiența. Arhitectura nu este o excepție în acest sens.

2

Ce planuri de viitor ai? Unde te vezi peste 10 ani?

Mi-aș dori să obțin o experiență la nivel internațional, să învăț de la cei mai buni, pentru ca, ulterior, să revin… ACASĂ! Îmi doresc să contribui, să conlucrez pentru dezvoltarea și zidirea unei societăți integre anume aici, în Moldova.

Foto: arhivă personală