Indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului până la vârsta de doi ani, acordată persoanelor neasigurate, a acoperit minimul de existență stabilit pentru copiii de până la un an doar în proporție de 79,7% și minimul de existență stabilit pentru copiii de la unu la șase ani în proporție mult mai mică, de 36,9%, arată datele Biroului Național de Statistică, informează AGORA.md.

În ultimii cinci ani, mărimea minimului de existenţă pentru copii a crescut cu 17,1%. Astfel, valoarea acestuia în anul 2020 a constituit în total pentru copii – 1.995 lei, inclusiv 803 lei pentru copiii de până la un an, 1.734 lei pentru copii în vârstă de la unu la șase ani și 2262,8 lei pentru cei cu vârsta de la șapte la 17 ani.

Indemnizaţia lunară pentru îngrijirea copilului până la trei ani, în cazul persoanelor asigurate, a depăşit minimul de existenţă stabilit pentru copiii în vârstă de până la un an de 2,8 ori și, în același timp, a acoperit minimul de existenţă pentru copiii de la unu la șase ani în proporție de 131,1%.

Conform datelor Casei Naționale de Asigurări Sociale, la 1 ianuarie 2021 numărul beneficiarilor de indemnizații unice la nașterea și pentru creșterea copilului a constituit 81,4 mii de persoane, cu 2,6% mai mult față de 1 ianuarie  2017. Astfel, din numărul total al copiilor de până la trei ani, 92,1% au beneficiat de indemnizații.

Potrivit Biroului Național de Statistică, începând cu 1 ianuarie 2021, mărimea medie a indemnizației unice la nașterea copilului a constituit 8.299 lei. În cazul indemnizației lunare pentru persoanele asigurate, acordată pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de trei ani, mărimea medie a constituit 2.273 lei, faţă de 640 lei în cazul persoanelor neasigurate, acordată pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani.

Din cele 47,9 mii persoane asigurate, care au beneficiat de indemnizație, 38,3 mii au fost mame, 9,3 mii – tați și 0,3 mii alte persoane.

Distribuie articolul: