Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a instalat punctele de informare a populației despre pericolul infectării cu virusul COVID -19 în nordul țării. Șase corturi anti-COVID-19 vor activa în municipiul Bălți, orașul Fălești, Sângerei, Râșcani și Glodeni. 

Potrivit IGSU, salvatorii vor distribui cetățenilor pliante informative cu regulile sanitare prescrise pentru evitarea infectării și difuzează mesajul audio lansat în cadrul Campaniei naționale de informare și responsabilizare „Fii în siguranță! COVID -19 nu a dispărut” lansate de  Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne.

De asemenea pe parcursului zilei de azi, 25 martei, alte zece puncte de informare continuă să activeze și în municipiul Chișinău în cele mai aglomerate locuri din capitală.

Mai mult, acțiunile de profilaxie sunt întreprinse și în locuri publice închise printre care diverse instituții, primării și centrele comerciale.

Totodată, angajații IGSU continuă activitățile de prevenire în toate raioanele țării.

Ultimele acțiuni de prevenire organizate de salvatori au avut loc în peste 20 localități din raioanele Cahul, Ștefan-Vodă, Ungheni, Râșcani, UTA Găgăuzia și Criuleni.

Măsurile de prevenire desfășurate de IGSU sunt destinate minimalizării cazurilor de infectare, dar și sensibilizarea populației la capitolul respectării regulilor de siguranță personală indicate de medici și autorități.

Sursa: Agora.md

Distribuie articolul: