Cel mai așteptat eveniment al iernii, dedicat spumantelor, vinurilor alese și divinurilor de calitate, revine în acest an cu o ediție jubiliară. După doi ani de pauză, „Vernisajul Vinului” va fi ocazia perfectă pentru a reuni vinificatorii, amicii și pasionații de vinuri de calitate, pentru a lansa și savura noutățile vinicole și vinurile de calitate, dar și pentru a cunoaște poveștile exprimate în arome și gusturi.

Cea de-a XVIII-a ediție, cu genericul „Magia Vinului Divin”, va avea loc pe data de 9 decembrie, cu începere de la ora 18:00, la Palatul Republicii. Evenimentul este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV). La ediția jubiliară din acest an vor participa un număr record de 73 de vinării, dintre care 29 sunt mici producători de vinuri. Vizitatorii vernisajului „Magia Vinului Divin” vor avea posibilitatea de a participa la degustări de vinuri de calitate, care au fost apreciate cu medalii și distincții la concursurile internaționale, reunite sub brandul de țară „Vinul Moldovei”. De asemenea, în cadrul evenimentului va fi organizat și un „Salon Divin”, dedicat distilatelor de vinuri.

Elizaveta Breahnă, director interimar al Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV):

„Vernisajul Vinului este unul dintre evenimentele tradiționale dedicate celui mai reprezentativ ambasador al țării noastre:Vinul Moldovei. Evenimentul este o ocazie potrivită de a descoperi vinuri noi și noi valențe ale vinurilor care se bucură de apreciere internațională, de a comunica cu vinificatorii și amicii vinului, dar și pentru a afla preferințele consumatorilor. Vernisajul cu genericul „Magia Vinului Divin” revine după o pauză de apropare 4 ediții, de aceea în acest an vor fi un număr record de vinării participante și noutăți vinicole.
Mai mult, ediția de iarnă cuprinde și o secțiune dedicată exclusiv divinurilor și distilatelor de vin, care va include sesiuni de prezentare, de degustare și de asociere corectă a divinurilor. Vă invităm să participați la eveniment și să-i cunoașteți pe cei care depun eforturi și contribuie la promovarea țării și la creșterea culturii consumului responsabil de vin.”

La ediția jubiliară, vor participa un număr record de 74 de vinării, dintre care 31 sunt mici producători de vinuri. Vizitatorii Vernisajului Vinului vor putea lua parte la degustări de vinuri, care au fost apreciate cu medalii și distincții la concursurile internaționale.
De asemenea, în cadrul evenimentului va fi organizat și un „Salon Divin”, dedicat distilatelor de vinuri. Aici, cei peste 10 producători din întreaga țara vor expune zeci de distilate de vinuri, vor prezenta produsele și vor face scurte degustări ghidate pentru amicii vinurilor fine. Participanții la cea de-a XVIII-a ediție a Vernisajului Vinului, în schimbul unui bilet vor primi câte un pahar cu logo-ul „Wine of Moldova”, special creat pentru degustările de vinuri. Pe lângă o atmosferă deosebită, muzică bună și un program festiv, vizitatori vor putea contribui pentru o cauză nobilă, întrucât tradițional, o parte din banii acumulați din vânzarea biletelor vor direcționați pentru susținerea tinerelor talente.
La ediția din acest an, oamenii vinului vor fi premiați, alături de cei care au avut un aport important la dezvoltarea și afirmarea industriei vitivinicole autohtone.

Pentru detalii și întrebări, accesați pagina de facebook a evenimentului.

Biletele pentru Vernisajul Vinului sunt disponibile aici.

Distribuie articolul: