Iubirile şi amintirile lui Mihai Volontir vor apărea într-un documentar, intitulat „Iubirile lui Mihai Volontir”. Filmul va apărea în 2015 și va fi primul documentar despre viaţa şi destinul de creaţie al marelui actor de teatru şi film Mihai Volontir, scrie TRM.md. Producția le aparține cineaştilor Mircea Chistruga, Dumitru Olărescu şi Vlad Druc, care au lucrat cu multă dăruire asupra peliculei, prezentând deja avanpremiera într-o conferinţă de presă. 

Cineastul Dumitru Olărescu a precizat că este primul film documentar despre Mihai Volontir. „Distinsul artist ar fi meritat să aibă mai multe filme despre el. Pelicula cuprinde fragmente din spectacolele de teatru şi din filmele în care a jucat Mihai Volontir, dar şi mai multe piese de muzică uşoară în interpretarea sa”, a precizat Dumitru Olărescu.

La rîndul său, Vlad Druck a menţionat că în film sînt prezentate momente mai puţin cunoscute din viaţa artistului. „Privind acest documentar, îl veţi cunoaşte mai bine pe omul Mihai Volontir”, a declarat Vlad Druck, în cadrul unei conferinţe de presă, organizate înainte de prezentarea filmului.

Filmul „Iubirile lui Mihai Volontir” are o durată de 60 de minute şi un buget de 120 mii de lei.

Născut la 9 martie 1934 în comuna Olişcani, judeţul Orhei, Mihai Volontir şi-a sărbătorit anul acesta cea de-a 80-a aniversare. A realizat peste 120 de roluri în teatru şi film. Este unul dintre primii cavaleri ai „Ordinului Republicii”.

SURSA, Video: Publika.md

Distribuie articolul: