Cu siguranță că toți barbații de pe Terra și-ar dori ca partenerele lor să fie cât mai „rapide” atunci când este vorba de o dichisire predestinată unui eveniment. Între noi fie vorba, dar de obicei nu ne prea reușește, poate ar trebui să luăm câteva lecții de la cuplul de mai jos, care știu să se îmbrace în doar câteva secunde.

Arta iluziei de transformare poate include trei categorii: efectul umbrelor (shadowgraphy), efectul cortinelor sau altfel spus – a pălăriilor (chapeaugraphy) și schimbarea rapidă (quick-change). Acestea toate sunt unice în felul lor, dar au o similitudine fundamentală. Protagoniștii din filmulețul de mai jos folosesc „puterea” mișcărilor de a portretiza un subiect diferit, într-un interval de timp foarte scurt. Spectacolele în care sunt implicate „schimbările rapizi”, în special, dezvăluie arta de a schimba un costum sau un caracter așa cum doar iluzioniștii o pot face, ceea ce lui Gavin Skinner și Lydiei Lim le reușește de minune.

Gavin Skinner și Lydia Lim au arătat cât de impresionante pot fi iluziile de „schimbare rapidă” a ținutelor, în cel de-al șaselea sezon al showului „Australia are Talent”. Performanța lor extraordinară i-a plasat pe locul al treilea în concurs, iar membrii juriului au fost de părerea că, prestația lor a fost cea mai bună dintre toate pe care le-au văzut.

Distribuie articolul: