După ce ne-a spus în exclusivitate despre marele eveniment din această vară, adică nunta lor, cuplul Ilan Laufer – Alina Crăciun a fost dispus să ne povestească mai multe detalii din viaţa lor. Iniţial, interviul era fixat doar cu Ilan, iar când acesta mi-a spus că viitoarea lui soţie se află cu el în Chişinău, am spus “Bingo!” – vom avea un interviu în tandem cu viitoarea familie Laufer. Ce face relaţia lor să fie atât de specială, ce apreciază unul la celălalt, ce sentimente are Ilan faţă de fiica Alinei, dar şi alte detalii din viaţa cuplului, descoperiţi în interviul ce urmează.


Sunteţi pe punctul de a vă uni destinele, prin ce v-a cucerit viitorul partener de viaţă?

Alina: M-a cucerit prin faptul că este puternic, inteligent, ştie mereu ce vrea şi nu ezită niciodată. Astea cred că au fost principalele calităţi care le-am îndrăgit la Ilan. În spatele acestui businessman, se ascunde o sensibilitate profundă. Eu sunt o fire posesivă şi cred că e imposibil să nu fiu aşa, alături de omul ăsta!

Ilan: Are foarte multe calităţi. În primul rând, ea mă înţelege. În al doilea rând, între noi există două elemente vitale unei relaţii: comunicarea şi “chimia”. Avem un grad de sinceritate aproape de absolut, nu ascundem nimic unul faţă de celălalt, spunem exact ceea ce simţim. Acest lucru cred că nu se întâmplă nici în 1 la sută din cuplurile existente.

Cum crezi, care este rolul Alinei/ lui Ilan în viaţa ta?

 

Alina: Este o responsabilitate enormă pentru mine, faptul că sunt lângă Ilan. Eu nu cred că întâmplător ne-am întâlnit acum. Dacă era să ne întâlnim mai devreme, nu ştiu dacă iubirea noastră ar fi rezistat. Eu am trecut prin multe experienţe în viaţa mea, care m-au pregătit pentru această relaţie. Pentru a fi alături de un asemenea bărbat, trebuie să fii sigură pe tine, să îţi cunoşti valoarea şi poziţia ta în familie. Dacă nu respecţi aceste două lucruri, nu ai cum să rezişti în timp. Foarte mult contează şi compatibilitatea intelectuală, ceea ce înseamnă că trebuie să dai dovadă şi de inteligenţă. Eu mă simt o norocoasă pentru faptul că Ilan există în viaţa mea.

Ilan: E clar, Alina are un aport foarte important în lucrurile pe care le fac. Ne cunoaştem de un an de zile, un parcurs suficient ca să îi descopăr şi alte calităţi. Referitor la vorba precum că în spatele unui bărbat de succes, este o femeie puternică, aş mai adăuga că alături de ea stă o întreagă echipă, care lucreaza, mă susţine. Nu pot să nu menţionez doi prieteni de ai mei din România, care m-au susţinut în multe momente ale vieţii.
Eu de la Alina primesc linişte, calm, echilibru.

 

 

Alina, Karina este fetiţa ta. Cum l-a acceptat ea pe Ilan în viaţa ta, dar şi a ei?

Alina: Relaţia lui Ilan cu Karina este mai mult decât minunată. El ştie cum să se comporte cu copiii. Chiar zilele trecute ne minunam amândoi, cât de mult pot să evolueze lucrurile între ei doi. Iniţial când Karina îl vedea pe Ilan, se bloca imediat, nu ştia ce să facă, era emoţionată. Acum, sunt cei mai buni prieteni. Ea este disperată după el, îl mângâie, îl pupă, se joacă! Nu pot să uit nici acum momentul în care am descoperit o tandreţe aparte pentru Karina din partea lui Ilan. Când am ieşit toţi trei în oraş prima dată, i-am comandat fetiţei paste. Fiind fierbinţi, Ilan a luat cu furculiţa nişte paste, le-a dus la gură şi le-a suflat, apoi i-a dat Karinei să le mănânce. Eu m-am topit de emoţii.


Ilan:
Este foarte greu să exprim în cuvinte relaţia mea cu Karina. O iubesc exact ca pe propriul meu copil. Deci, în clipa când voi avea propriul copil, dragostea mea pentru ea nu se va schimba. Este o relaţie minunată între noi, ne iubim foarte mult. Aşa cum îmi e dragă Alina, la fel îmi e dragă şi Karina! Sunt foarte norocos că le am pe amândouă.

Cum merg pregătirile de nuntă?

Alina: Sunt foarte stresată! Sper ca nunta să iasă bine. Vreau ca lumea să nu stea pe scaune, ci să se distreze. Am conceput nunta ca un spectacol, cu dansatori, animatori, cu un desfăşurător. Totul este programat la minut. Un prieten de al meu, care are o şcoală de dans, se va ocupa de partea cu distracţia. Tot el va fi responsabil de buna desfăşurare a evenimentului. Că tot e moda cu dansurile în grup, am invitat câţiva dansatori care se vor ocupa de partea aceasta a nunţii. Am conceput un meniu internaţional şi se servi ca bufet suedez.

A mai rămas partea cu buchetul miresei, dar eu ştiu ce vreau. Eu m-am ocupat de aranjamente florale cam vreo doi, trei ani de zile, aşa că am o experienţă în acest domeniu. Le voi comanda din Olanda. Buchetul va fi cu flori pastelate, precum hortensii, bujori, trandafiri etc.

Rochia am cumpărat-o de aici, din Chişinău. Este una în stil vintage, exact aşa cum am dorit-o, cusută dintr-o dantelă foarte frumasă, cu pietricele, strânsă pe corp, largă jos. Pe faţă voi avea o voaletă, nu îmi doresc o trenă mare. Pantofii i-am cumpărat de la un târg de nunţi din Bucureşti.

Ilan:  Alina se consultă cu mine despre majoritatea lucrurilor ce ţin de nuntă. Ea ştie că stau foarte prost cu timpul liber aşa că i-am promis că după nuntă voi petrece mai mult timp cu familia. M-am implicat din toate punctele de vedere, dar, în principal, cea care a organizat detaliile pentru nuntă, a fost Alina. Eu am spus doar dacă îmi place sau nu sau că ar fi necesar anumite schimbări. M-am implicat când mi-am cumpărat costumul, evident! Mai am nişte lucrări pe care le voi face la sală, fără ca Alina să se implice. Sper ca la 1 iunie invitaţii să fie încântaţi, iar noi să fim fericiţi

Întrebare doar pentru Ilan: Ce deosebiri vezi între un bărbat de afaceri singur şi un bărbat de afaceri care are deja o familie?

În mod normal, nu ar trebui să existe diferenţe, pentru că business-ul e o sferă aparte, viaţa personală e cu totul aparte. Sunt oameni care au afaceri de succes, dar pe plan sentimental sunt nişte retardaţi şi, sunt oameni fericiţi în dragoste, dar în afaceri sunt precum copiii naivi.

Întrebare doar pentru Alina: Ce părere ai de zicala: “În spatele unui bărbat de success, stă o femeie puternică”?
Eu mă simt puternică pentru că îl am pe Ilan. O femeie trebuie să fie abilă şi diplomată pentru a oferi partenerului ei de viaţă calm şi echilibru. Bărbatul când vine acasă, vrea linşite, vrea acolo să găsească o adevărată oază. Aici şi se testează nivelul de comunicare în cuplu şi nu în ultimul rând, capacitatea femeii de ai oferi relaxare bărbatului ei.

 

Foto: Ellene Andronache

Distribuie articolul: