Pictori, dar şi meşteri populari s-au alăturat Clubului Internaţional al Femeilor din Moldova la cea de-a noua ediţie a expoziţiei „Night of Arts”, pentru a ajuta copiii bolnavi de cancer şi leucemie. Expoziţia, al cărei scop principal a fost strângerea de fonduri pentru ajutorarea copiilor de la Institutul Oncologic, a avut loc vineri seara la Moldexpo. Aici au fost expuse lucrările a peste 80 de artişti, însă principala atracţie au fost picturile Valeriei Duca, care la cei 16 ani ai săi a reuşit să reprezinte Moldova la diferite expoziţii internaţionale, inclusiv la Bienala de la Veneţia.

Toţi cei care au dorit să participe la eveniment au scos din buzunar 100 de lei, valoarea unui bilet de intrare. Pe lângă posibilitatea de admira, eventual și de a cumpăra tablouri sau obiecte de artizanat, invitaţii au avut parte şi de un bufet cu bucate şi vinuri moldoveneşti, pe care le-au putut savura în ambianţa muzicii live. Printre cei prezenţi la expoziţie au putut fi zăriţi politicieni, interpreţi, dar şi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice. 

Clubul Internaţional al Femeilor din Moldova a fost fondat în anul 1997 şi până în prezent a reuşit să colecteze peste 233 000 de dolari în scopuri caritabile. La ediția curentă a Serii de Artă s-au colectat peste 8 300 de dolari.

Distribuie articolul: