Educația copilului este un proces continuu în care, în cea mai mare măsură, se implică părinții, dar și lumea care îi înconjoară. Părinții sunt cei care au cea mai mare responsabilitate atunci când este vorba de educația copilului lor, deoarece ei ghidează lumea celui mic modelându-i comportamentul, atitudinea și chiar viziunea despre lumea în care trăiește. Când începe educația unui copil, care sunt pașii pe care părinții trebuie să-i parcurgă în acest proces și cine mai intervine în formarea personalității unui copil ne povestește psihologul Aurelia Balan Cojocaru în interviul ce urmează.

Când începe procesul propriu-zis de educație?

Educația începe în pruncie. Cuvântul ,,educație” înseamnă mai mult decât un curs studiat la facultate. Educația începe cu pruncul din brațele mamei. În timp ce părinții modelează și construiesc caracterul copiilor lor, ei îi educă.

Care sunt pilonii pe care se sprijină o educație corectă?

Fiecare persoană – fie ea copil, tânăr sau om matur, trebuie să fie capabil să profite continuu de şansele educaţionale. Acestea ar însemna atât tehnica învăţatului, ca de exemplu scrisul şi cititul, exprimarea orală, socotitul şi rezolvarea problemelor, pe care le deprindem de la gradiniță și școli, cât şi de cele asupra acestor cărora lucrăm de sine stătător sau, împreună cu părinții ori mentorii. Din această categorie putem enumera cunoştinţele, capacităţile, valorile şi atitudinile de care fiecare om are nevoie pentru a supravieţui, pentru a-şi dezvolta pe deplin capacităţile, pentru a trăi şi munci cu demnitate, pentru a putea participa cu întreaga lui fiinţă la dezvoltarea societăţii, pentru a-şi ameliora calitatea vieţii, pentru a fi capabil să ia decizii corecte şi pentru a se putea dezvolta în continuare. Faptul că de-a lungul întregii noastre vieţi acumulam cultură, educație și deprinderi de viață se sprijină pe patru piloni: ne dezvoltăm educațional pentru a cunoaşte, pentru a şti cum să acţionăm in varii situații , pentru a şti cum să convieţuim în armonie cu cei din jur și pentru a putea transmite corect din educația noastră copiilor sau semenilor nostri.

 Familie fericita

De care dintre părinți poate fi influențat cel mai mult coportamentul unui copil?

Părinții constituie primul model social de influențare a copiilor, aceștia contribuind în egală măsură la formarea concepției despre viață, a modului de comportament și de relaționare a copiilor.                                             

Relația dintre părinți influențează direct educația copilului lor?

Viața copiilor a fost și va fi întotdeauna influențată de relația dintre părinți. Primele lucruri pe care un copil le învață și le imită sunt cele observate în mediul în care trăiește. Familia este ca un cocon în care este protejat, un cuib de pe marginea căruia observă lumea și începe să o înțeleagă. Prima pereche căsătorită pe care cel mic o observă este cea a părinților săi. De aceea nici nu este de mirare faptul că modul în care parinții se comportă între ei este privit de copil ca un mod universal în care ar trebui să se comporte toate cuplurile. Copilul petrece mult timp cu acești doi oameni care i-au dat viață, le imită cuvintele, zâmbetele sau cearta. Dacă observă mustrări, reproșuri, violență, dacă trăiește într-un mediu stresant, acest lucru își lasă amprenta asupra sa într-un mod profund. În sânul familiei, copilul este ca un burete ce absoarbe tot ce primește de la cei care îl iubesc și îi oferă protecție, de aceea modul în care părinții reacționează unul în față celuilalt reprezintă pentru el un mod de a-și construi relațiile viitoare, de a copia acest model și a-l transmite mai departe, de multe ori nefiind conștient că de fapt repetă comportamentul văzut la părinți.

 familie

Conflitul dintre generații poate distorsiona procesul de educație?

Desigur, conflictul între generații este foarte pronunțat în ziua de astăzi și are loc între părinți și copii, în special adolescenți. La baza acestei relații tensionate stau resursele limitate de timp, dar și o comunicare defectuoasă, precum și schimbările de principii, mentalitate sau modele culturale care apar în societate și pe care părinții nu reușesc, de multe ori, să le înteleagă și să se adapteze la ele pentru educația celor mici. Acest conflict se traduce printr-o discrepanță a convingerilor pe care le au părinții și copiii într-o epoca în ceea ce privește educația și creșterea celor mici. Sistemul de valori al copilului sau adolescentului din ziua de astăzi este total schimbat față de cel de acum 10-15 ani. Părinții nu înteleg de multe ori că trebuie să-și adapteze instrumentele de educație și disciplinare la vremurile pe care le trăim și așa iau naștere diferite situații conflictuale sau așa-zisul război dintre cei mici și cei mari. 

Aurelia balan

Ce trebuie neapărat să cunoască fiecare părinte despre copilul său?

În primul rand, fiecare părinte trebuie să cunoască că personalitatea viitorului adult este determinată de modul în care părinții înțeleg să-l educe și să-l formeze. Copilul are nevoie de un climat familial echilibrat, în care să se simtă în siguranță. Acest lucru este posibil dacă părinții sunt atenți la nevoile copilului, dau dovadă de înțelegere, sunt calmi și afectuoși, se ocupă de educația lui , participă la evenimentele din viața copilului. În același timp, părinții trebuie să dea dovadă de fermitate, să stabilească limite, să nu lase copilul să facă chiar tot ce vrea. Pe lângă nevoile de bază ale copilului (hrană, îmbrăcăminte, locuință, îngrijire, educație, joacă), satisfacerea nevoilor emoționale este foarte importanta pentru devoltarea armonioasă a personalității. E foarte important ca părinții să cunoască temerile copiilor, pentru a-i putea susține și ajuta în momntele lor pendulatorii. E important să-l poată asculta pe copil, să-i asigure acestuia sentimentul siguranței prin oferirea de dragoste necondiționată, copilul trebuie să aiba conștiința că aparține cuiva, că există cineva căruia îi pasa de el. Părintele trebuie să știe a oferi copilului dreptul la reacții proprii, la bucurie, tristețe, furie, să pună interdicții cât mai puține – dar importante și clare, să conștientizeze punctele tari și cele slabe ale copilului, să nu îl mintă, să aibă încredere unul în celălalt. Să știe că copilul său nu trebuie să fie ideal și că, pedepsindu-l pe copil, nu-l învați decât evitarea pedepsei. De asemenea este indispensabil ca părintele să înțeleagă că fiecare copil e o individualitate și are necesitățile , așteptările și modul său aparte de a percepe lumea, căci copilul nu este proprietatea părintelui ci un om care va deveni autonom.

Foto: Arhivă personală, Pascal Campion

Tatiana Viju