Horia Brenciu și orchestra au făcut show aseară pe scena Palatului Național „Nicolae Sulac” din Chișinău. Artistul din România a venit bine înarmat pentru a cânta și dansa, alături de fanele sale din Basarabia. Pe scenă s-a cântat și celebra piesă a Noroc-ului: “În oraș la Chișinău”. Spectacolul a fost ceva total diferit decât ceea ce s-a văzut pe scena Palatului până acum, după declarațiile publicului. Horia Brenciu a cântat, s-a distrat, a ieşit în sală și a dansat cu admiratoarele sale, iar în dar, a primit lalele. Alături de artist, pe scenă a urcat și Julie Maiaia, finalista de la Vocea Rămâniei din echipa lui Brenciu. Ea a cântat in duet cu profesorul și mentorul său de scenă.

Sunetul de calitate, jocurile de lumini nu au lipsit din program, însă momentul de suflet a fost adus în scenă tot de un chișinăuean. Este vorba despre chitaristul din orchestra lui Horia, care a cântat solo piesa legendarei formații Noroc – “În oraș la Chișinău”. Brenciu s-a bucurat de sala plină și de căldura cu care l-a primit publicul de la Chișinău, declarând: “Sunteți cel mai dulce public, îmi pare că fiecare om are miere în suflet”.

 

Acesta este al doilea concert al artistului român la Chișinău. Organizatorii spun că a fost un succes, iar Horia Brenciu speră să mai revină pe scenele basarabenilor și în inimile lor. Concertul cu genericul “Fac ce-mi spune inima” este ultimul dintr-un turneu, care a cuprins 15 orașe din România, plus Chișinăul.

Distribuie articolul: