Chiar dacă e toamnă deja, vremea e călduroasă și ar fi păcat să nu profităm de ea. Așa că, la sfârșit de săptămână, vă recomand o rețetă pentru un grătar. Cine nu poate ieși la un picnic, poate face grătarul și acasă, așa cum am făcut eu. Pentru asta, e nevoie de o tigaie grill, dar merge și un mini-grătar pentru aragaz. Carnea e obligatorie, însă la legume puteți varia, în funcție de ce vă place. Cele mai bune la grătar se fac vinetele, dovleceii, ciupercile și ardeii.

Rețetă pentru o porție

Prețul unei porții: 45 de lei

Ingrediente:

  • 2 bucăți de cotlet de porc (dacă găsiți cu os, e și mai bine)
  • 1 vânătă
  • 1 dovlecel
  • 1 roșie
  • 2 cepe
  • 4-5 felii pâine albă

Pentru sos:

  • 100 ml frișcă 20 % grăsime
  • 100 ml zeamă de găină
  • 50 gr. cașcaval cu mucegai albastru Gorgonzola
  • frunze busuioc

Pentru marinadă:

  • 1 lămâie
  • sare, piper boabe
  • o crenguță de rozmarin
  • frunze coriandru 

 

Mod de preparare:

Se marinează carnea de porc în amestecul de piper proaspăt tocat, suc de lămâie, frunze de rozmarin verde, coriandru și busuioc tocate mărunt. Se pune carnea într-un bol și se lasă la frigder pentru cel puțin 30 minute.

Vânăta și dovlecelul se taie rondele, se ung cu ulei pe ambele părți și se frig pe ambele părți pe tigaia grill, până se rumenesc ușor. Nu e neapărat să fie foarte moi, se vor înmuia de la sare mai târziu.

Scoateți legumele pe un platou și asezonați-le cu sare şi piper după gust, ca să se pătrundă. Între timp, preparăm garnitura din pesmeții de pâine. Pentru aceasta, am tăiat pâinea cubulețe și le-am rumenit pe ambele părți pe o tigaie fără ulei. Pesmeții se scot și se dau de-o parte.

Într-o cratiță separat, se taie mărunt ceapa albă și se călește împreună cu 50 grame de unt, până se înmoaie.

La ceapă adaugăm 100 ml zeamă de pui și 100 ml frișcă și se lasă să fiarbă la foc mic cca 5 minute. Sosul obținut se ia de pe foc — jumătate din el l-am turnat într-un vas care poate fi pus la cuptor. Deasupra sosului punem cubulețele de pâine prăjită, care se acoperă cu restul de sos rămas și cu cașcavalul Gorgonzola mărunțit. Vasul l-am dat la cuptor până s-a rumenit pâinea.

Între timp, scoatem cotletele marinate de la frigider, le rumenim pe ambele părți pe tigaia grill, circa 3-4 minute pe fiecare parte, apoi se sărează.

La sfârșit, am pus tigaia cu carne la cuptorul preîncălzit la 180 grade pentru 7-8 minute, până a început să lase suc, după care am scos-o din cuptor. Astfel, cotletele au ieșit fragede și bine coapte, fără a fie uscate.
Se sevește imediat cu garnitura din pâine cu cașcaval la cuptor și legumele gratinate.
Poftă bună!

Distribuie articolul: