“Argo”, drama ostaticilor americani din Iran, transpusă pe ecran de către Ben Affleck, a fost marele învingător la gala Globurilor de Aur care a avut loc în noaptea de duminică spre luni, la Los Angeles. 

Globul de aur 2013

“Argo” a luat două dintre cele mai importante premii: cel mai bun film şi cea mai bună regie, în timp ce “Lincoln” şi-a adjudecat numai premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, care a ajuns la Daniel Day-Lewis.

CNN susţine că adevărata surpriză a galei a fost Bill Clinton, care a urcat pe scena pentru a prezenta “Lincoln”, despre care a spus că ilustrează modul în care un preşedinte american trebuie să conducă. 

Jessica Chastain, care a jucat rolul analistului CIA în “Zero Dark Thirty”, a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă. “Este cel mai dulce vis devenit realitate”, a spus ea, în discursul de acceptare. 

Cel mai bun serial de televiziune a fost decretat “Homeland”, care a mai luat încă doua premii mari: cel mai bun actor într-un serial de televiziune – Damian Lewis, şi cea mai bună actriţă într-un serial de televiziune – Claire Danes.

Şi Quentin Tarantino a plecat acasă cu un premiu, pentru scenariul de la “Django unchained”. Aşa cum era de aşteptat, Adele a luat premiul pentru cel mai bun cântec, cel care a asigurat coloana sonoră al ultimului James Bond – “Skyfall”.
Decernarea Globurilor de Aur precede Oscarurile, eveniment ce va avea loc în 24 februarie. Nominalizarile pentru Oscar au fost făcute joi, drama Lincoln beneficiind de cele mai multe. 
De cele mai multe nominalizari s-a bucurat, şi la Globurile de Aur, lungmetrajul Lincoln, regizat de Steven Spielberg, nu mai puţin de şapte. Acesta este urmat în top de Django Unchained, al lui Tarantino, şi de Argo, în regia lui Ben Affleck, ambele cu câte cinci nominalizari. 

Dintre seriale, Homeland a primit cele mai multe nominalizări, patru. 

Producţiile HBO au primit 17 nominalizari la ediţia din acest an a premiilor Globurile de Aur, nominalizate fiind, printre altele, Boardwalk Empire şi The Newsroom la categoria Cel mai bun serial drama, Girls, pentru Cel mai bun serial de comedie, The Girl şi Game Chance la categoria Cea mai bună miniserie. 

Cea de-a 70-a ediţie a Globurilor de Aur a fost găzduită anul acesta de Tina Fey şi Amy Poehler, însă numărul celebrităţilor care au prezentat premiile a fost cu mult mai mare, printre acestea aflându-se actriţele Jessica Alba şi Megan Fox, George Clooney, Meryl Streep, Jennifer Garner, Jennifer Lopez. 

Cei aflaşi în sală, precum şi spectatorii, au putut să o vadă, în premieră de când a adus pe lume primul său copil, în octombrie anul trecut, pe Adele. 

Adele, globul de aur 2013 

Distribuie articolul: