Bucurie mare în familia Getei Burlacu! Interpreta a trecut de câteva săptămâni la casă nouă și este foarte împlinită. Vezi mai jos cum arată căminul vedetei, dar și ce emoții trăiește aceasta alături de Petru Hăruță și copiii săi.

De câteva săptămâni visul mare al getei Burlacu a devenit realitate – artista s-a mutat cu familia într-un apartament nou, cald și foarte confortabil. Contactată de revista noastră, Geta ne-a povestit: “Bucuri este mare! Și chiar dacă nu avem încă lustre, parcă este mobilă, dar parcă nu-i pe alocuri, chiar dacă mai avem multe detalii de pus la punct, cel mai important e faptul că am trecut și deja ne simțim foarte bine în noua noastră casă. E cald și bine, iar căminul cu îngerași – cel mai mare vis al meu, a devenit realitate!”

Nu știm unde să punem bradul

Pentru că vin deja sărbătorile, Geta vrea să aducă atmosfera de familie și mai mult în noua ei casă. “Încă nu am decorat bradul, cred că îl punem mai aproape de Crăciun, atunci când mă întorc din turneu. Adevărul este că nu am decis încă unde să-l punem, dar cel mai important este că avem unde să-l punem – acest lucru ne va face sărbătorile din acest an și mai frumoase!”

Pe 16 decembrie, Geta Burlacu a concertat, alături de UNIVOX, la Filarmonica Națională. Concertul a trezit multă admirație în rândul spectatorilor, printre care erau și turiști străini, aflați în vizită în Moldova. Astăzi interpreta pleacă într-un mini turneu și urmează să revină săptămâna viitoare pentru a sărbători Crăciunul alături de familia ei. Avem promisiunea că, revenită din turneu, Geta ne va oferi primele imagini complete cu noua ei casă.

Foto: Facebook

Distribuie articolul: